Uniunea Europeană pregăteşte propriul summit pentru a concura cu iniţiativa chineză „O centură, un drum”

Uniunea Europeană va fi gazdă săptămâna următoare pentru lideri din aproximativ 20 de ţări, pentru a da un impuls unui plan vizând infrastructura globală, destinat să concureze cu iniţiativa chineză "O centură, un drum", au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - joi, 19 oct. 2023, 12:49
Uniunea Europeană pregăteşte propriul summit pentru a concura cu iniţiativa chineză

Printre şefii de stat şi de guvern care vor participa la forumul european Global Gateway Forum, care va fi organizat în perioada 25-26 octombrie la Bruxelles, se numără cei din Bangladesh, Senegal, Namibia şi Republica Moldova, a declarat un înalt oficial european sub protecţia anonimatului. Participarea liderilor din Egipt şi Republica Democratică Congo nu a fost încă confirmată, scrie Agerpres.

Summitul de la Bruxelles vine la o săptămână după ce China a reunit reprezentanţi din peste 130 de ţări pentru a sărbători cea de a 10-a aniversare a planului său global de investiţii, iniţiativa „O centură, un drum”. Potrivit estimărilor think tank-ului Green Finance & Development Center, planul chinez a atras 1.000 de miliarde de dolari în primul deceniu, ceea ce înseamnă că UE va avea dificultăţi în a concura cu iniţiativa chineză.

Comisia Europeană, executivul UE, mizează pe un summit mai mic şi mai aplicat decât cel din Beijing, a dezvăluit oficialul european citat de Bloomberg, cu aproximativ 20 de anunţuri care ar urma să marcheze debutul Global Gateway.

Potrivit unor informaţii publicate chiar pe pagina de Internet a Comisiei, Global Gateway Forum este un plan UE în valoare de 300 de miliarde de euro „pentru a impulsiona legături inteligente, curate şi sigure în sectoarele digital, energie şi transporturi”.

Forumul de la Bruxelles va aduce laolaltă instituţii europene şi state membre cu ţări partenere şi companii europene dispuse să investească în proiecte. Sunt aşteptaţi să participe şi reprezentanţi de la conducerea unor mari firme europene, inclusiv Orange, Allianz, Alstom, Danone, Enel, Siemens şi Telefonica.

Forumul va găzdui paneluri de discuţii pe energie verde, educaţie şi cercetare, materiale rare, coridoare de transport, producţia de echipamente medicale şi infrastructura digitală.

Uniunea Europeană ar urma să semneze două memorandumuri de înţelegere cu Republica Democratică Congo şi Zambia, care să îi faciliteze accesul la metale rare, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi diversifice sursele de aprovizionare.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat duminică directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...