‘Tribunalul Basmanni din Moscova a dispus reţinerea din oficiu a lui Serghei Pugacev’, care este actualmente în străinătate, a scris jurnalul, citând surse apropiate de dosar.
Potrivit Kommersant, omul de afaceri este bănuit de escrocherie la scară largă, un delict pasibil de o pedeapsă ce poate merge până la zece ani de închisoare în Rusia, în cadrul unei anchete axate pe falimentul băncii Mejprombank, ce ar fi efectuat tranzacţii îndoielnice, scoţând active din Rusia pentru proprietarii săi.
Purtătoarea de cuvânt a tribunalului Basmanni Natalia Romanova a confirmat pentru Kommersant că această instanţă a decis săptămâna trecută să se pronunţe în favoarea arestării din oficiu pentru două luni a lui Pugacev la solicitarea Comitetului de anchetă rus, însărcinat cu gestionarea principalelor dosare din ţară. Avocaţii celui vizat au făcut apel împotriva acestei decizii, iar acest apel urmează să fie examinat ‘în curând’, conform jurnalului.
Considerat în anii 1990 ca fiind ‘bancherul Kremlinului’, Serghei Pugacev şi-a construit un imperiu în Rusia, dar a achiziţionat şi numeroase active în străinătate, printre care, în 2007, firma franceză de produse alimentare fine şi cadouri de lux Hediard.