Ciolacu: Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale. Este binevenită consolidarea prezenţei NATO

Atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre "nu sunt accidentale", în contextul în care peste jumătate din exportul de cereale din ţara vecină tranzitează România, pe cale navală, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis participanţilor la Bucharest Security Conference.
AGERPRES - vin, 20 oct. 2023, 12:55
Ciolacu: Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale. Este binevenită consolidarea prezenţei NATO

„Atacurile ruse din proximitatea teritoriului nostru cresc în mod alarmant riscurile de incidente şi de agravare. Este clar că Rusia va continua să preseze navele comerciale şi va impune zone în care nu se circulă în Marea Neagră. Atacurile de la graniţa dunăreană nu sunt accidentale, deoarece Rusia ştie că peste jumătate din cerealele ucrainene pentru export sunt transportate în prezent prin intermediul culoarelor de navigaţie din România. Este important să reflectăm asupra modului în care NATO se va pregăti pentru scenariul în care (atacurile – n.r.) Rusiei vor escalada în România, în regiunea Mării Negre şi a Dunării. Pentru moment, este binevenită consolidarea prezenţei aliate înaintate pe Flancul estic, în urma summiturilor de la Madrid şi Vilnius şi mai ales cele mai recente suplimentări. Aceasta este poziţia de apărare corectă, reţinând că provocărilor ruse nu le lipseşte nici imaginaţia şi nici versatilitatea”, a subliniat Ciolacu, în mesajul prezentat la reuniune de Nicolae Comănescu, consilier de stat pentru politică externă şi afaceri strategice în cadrul Cancelariei premierului.

Potrivit prim-ministrului, în prezent, aliaţii euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, unde „campania de teroare ‘de tip ISIS'” împotriva Israelului este „de bun augur la Moscova”.

„În loc să se concentreze exclusiv pe ameninţările ruse, pe sancţiuni şi pe susţinerea faţă de Ucraina, aliaţii euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, care au un potenţial ameninţător de a se propaga şi în Europa. Deja există atacuri teroriste în Europa, iar serviciile secrete cresc nivelul de vigilenţă la maxim. De asemenea, există spectrul încă unui val de refugiaţi din Orientul Mijlociu către Europa, cu tot cu impactul negativ cunoscut asupra politicii interne a statelor europene”, a transmis Marcel Ciolacu.

Există o campanie de fake news cu privire la războiul din Gaza, „care îşi găseşte ecou în campania agresivă a Rusiei de dezinformare care s-a desfăşurat în Europa, la începutul agresiunii militare din Ucraina”, a completat premierul.

„România îşi va juca rolul în cadrul comunităţii diplomatice europene şi euroatlantice, pentru a aduce împreună Israelul şi ţările arabe care au aceleaşi convingeri ca acest stat. Trebuie să aibă un dialog mai intens şi să se coordoneze împotriva terorismului şi finanţatorilor săi”, a arătat premierul.

„Liderii europeni trebuia să ia în considerare fragilitatea societăţilor democratice care se confruntă cu numeroase ameninţări simultane şi să se adapteze la volatilitatea situaţiei de securitate din lume”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...