Calea ferată Tecuci – Vaslui – Iași: CFR Infrastructură a scos la licitație studiul de fezabilitate pentru electrificare

CFR Infrastructură, prin sucursala Iași, a lansat la licitație studiul de fezabilitate necesar electrificării liniei de cale ferată Tecuci Nord - Bârlad - Vaslui -Iași (Nicolina), potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Proiectul face parte dintr-un pachet de opt secții de circulație pe care CFR SA vrea să le electrifice, printre care București - Pitești și noua linie către Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Anemona Andone - vin, 20 oct. 2023, 13:13
Calea ferată Tecuci - Vaslui - Iași: CFR Infrastructură a scos la licitație studiul de fezabilitate pentru electrificare

Valoarea estimată a contractului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru electificarea liniei Tecuci – Iași se ridică la 14 milioane de lei.

În cadrul Studiului de fezabilitate privind electrificarea Liniei CF 600 Tecuci – Iași, sector Tecuci Nord – Bârlad – Vaslui – Iași (Nicolina) vor fi descrise toate lucrările solicitate în Caietul de Sarcini: instalații fixe de tracțiune electrică (instalații de energoalimentare, linie de contact, instalații de comandă la distanță și telecomandă, dispecer energetic feroviar, etc) și modificări care trebuie aduse la instalațiile de semnalizare, instalații ELF, lucrări la dispozitivul de linii necesare pentru a putea fi implementat proiectul.

Studiul de fezabilitate va cuprinde:
– Evaluarea situaţiei existente şi a necesităţii investiţiei;
– Analiza cererii de transport;
– Elaborarea Analizei Cost Beneficiu;
– Analiza şi estimarea costurilor investiţiei, devize şi graficul de realizare a invstiţiei;
– Evaluarea riscului de cost;
– Elaborarea documentaţiei de mediu;
– Realizarea planului de amplasament, a Coridorului de expropiere şi asistenţă în vederea transferului de proprietate;
– Planul de întreţinere şi operare;
– Obţinere Autorizaţii, Avize şi Acorduri;
– Elaborarea documentaţiei necesară pentru promovarea investiţiei la finanţare şi a documentaţiei tehnice necesară întocmirii documentaţiei de licitaţie pentru achiziţia proiectării şi execuţiei lucrărilor şi a supervizării(consulaţiei) proiectării şi execuţiei lucrărilor.

Durata contractului va fi de 900 zile din care 720 zile durată efectivă de execuţie de la data precizată în ordinul de incepere a prestarii serviciului transmis de catre Beneficiar şi 180 zile necesare pentru verificări şi avizări la beneficiar și va include activitățile de elaborare a documentațiilor pentru studiul de fezabilitate până la predarea către beneficiar a documentațiilor rezultate în conformitate cu prevederile caietului de sarcini.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 noiembrie 2023.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...