Perioada de implementare a proiectelor din cadrul POS DRU ar putea fi extinsă

Perioada de implementare a proiectelor din cadrul POS DRU cu valoare mare ar putea fi extinsă cu opt luni, iar pentru cele de până în 0,5 milioane de euro cu patru luni, potrivit unui proiect de Ordin comun al miniştrilor Fondurilor Europene şi Muncii, potrivit unui comunicat MFE.
Economica.net - joi, 26 dec. 2013, 21:00
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul POS DRU ar putea fi extinsă

Un proiect de Ordin comun al ministrului Fondurilor Europene şi al ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prevede ca perioada de implementare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) să fie extinsă cu patru luni în cazul proiectelor de tip grant – valori mai mici de 0,5 milioane de euro – şi cu până la opt luni în cazul proiectelor de tip strategic – cu valori între 0,5 milioane de euro şi 5 milioane de euro. Totodată, bugetele proiectelor vor putea fi modificate prin realocarea a maximum 20% din total între liniile bugetare, cu posibilitatea de extindere a planului de activităţi, în limita bugetul alocat iniţial.

Implementarea proiectelor urmează să fie extinsă la cererea beneficiarilor, prin încheierea unui act adiţional cu Autoritatea de Management POS DRU, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Perioada de implementare poate fi extinsă doar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: a fost depusă cel puţin o cerere de rambursare, situaţiile care au condus la necesitatea modificării contractului de finanţare nu sunt din culpa beneficiarilor, indicatorii de rezultat au fost îndepliniţi în proporţie de minimum 30%, iar beneficiarul dovedeşte ca respectat condiţiile iniţiale prevăzute în ghidul solicitantului aplicabil.

Conform MFE, Autoritatea de Management POS DRU le poate interzice beneficiarilor care nu îndeplinesc indicatorii stabiliţi în contractele de finanţare nici la finalul perioadei extinse de implementare să depună noi cereri de finanţare timp de doi ani.

Totodată, proiectul de Ordin va permite prelungirea cu trei luni a perioadei în care mai pot fi depuse cereri de rambursare, atât în cazul proiectelor de tip grant, cât şi pentru cele de tip strategic.

Suplimentar, beneficiarii care au depus ultima cerere de rambursare pentru a respecta termenul impus de contractul de finanţare, dar nu au inclus toate cheltuielile eligibile, vor putea să mai depună încă doua cereri de rambursare a sumelor eligibile, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...