MS a cumpărat medicamente antiCovid în valoare de 1,24 mld. lei în pandemie. Peste 70% din această sumă s-a cheltuit doar pe medicamentul Remdesivir

Ministerul Sănătății a achiziționat cinci tipuri de medicamente necesare pentru tratarea pacienților cu Covid-19, în valoare de 1,24 miliarde de lei, în perioada martie 2020 - martie 2022. Achiziția medicamentului Remdesivir reprezintă 73% din valoarea achizițiilor efectuate de ministerul de resort.
Economica.net - lun, 23 oct. 2023, 12:43
MS a cumpărat medicamente antiCovid în valoare de 1,24 mld. lei în pandemie. Peste 70% din această sumă s-a cheltuit doar pe medicamentul Remdesivir

Ministerul Sănătăţii (MS) a cumpărat în pandemie cinci medicamente folosite în tratamentul bolnavilor de Covid-19, enumerate în tabelul de mai jos.

  • Sursă tabel: Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a efectuat un audit al modului în care MS şi spitalele publice au cumpărat medicamente specifice în tratamentul afecțiunilor asociate Covid-19, în perioada 1 martie 2020 – 1 martie 2022.

Potrivit concluziilor auditului, Ministerul Sănătății a avut o preocupare relativ constantă în asigurarea cadrului legislativ specific pandemiei Covid-19, însă unele planuri de acțiune au fost întreprinse cu întârziere, ceea ce a avut efect asupra accesului pacienților la cele mai adecvate forme de tratament și la pregătirea spitalelor pentru asigurarea îngrijirii pacienților critici. De asemenea, centrele de evaluare Covid-19 au fost create cu întârziere față de debutul pandemiei, ceea ce a condus la suprasolicitarea unităților medicale spitalicești.

Cantitățile de medicamente specifice în tratamentul afecțiunilor asociate Covid-19 comandate au fost dependente, potrivit clauzelor din acordurile cadru, de cantitățile pe care furnizorul le avea disponibile în țară la data semnării contractelor subsecvente, iar în cazul medicamentelor achiziționate prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, de cantitatea repartizată României pe anumite criterii.

Potrivit auditorilor, neasigurarea de către Minister, în anumite perioade, a cantității adecvate de medicamente necesare tratării pacienților Covid-19, precum și modificarea continuă a protocoalelor terapeutice sunt factori care au influențat stocurile existente la nivel național și modul de distribuire a medicamentelor.

De asemenea, lipsa monitorizării detaliate de către Ministerul Sănătății a stocurilor cu medicamente specifice Covid-19 sau suport Covid-19, respectiv antivirale, antiinflamatorii și imunomodulatoare existente la unitățile sanitare spitalicești, a afectat următoarele achiziții de medicamente specifice și, implicit, asigurarea unei corespondențe a necesarului pentru fiecare tip de medicament.

Modul de repartizare către unitățile sanitare a medicamentelor achiziționate de către Minister pentru tratarea pacienților Covid-19 s-a făcut în funcție de criteriile recomandate de către Comisia de boli infecțioase din cadrul Ministerului Sănătății, însă aceste criterii au avut un caracter general, nu criterii specifice fiecărui tip de medicament. În baza analizei efectuate, auditorii au constatat că repartiția medicamentelor achiziționate de către Ministerul Sănătății către unitățile sanitare a avut impact asupra evoluției pandemiei Covid – 19.

În contexul pandemic, personalul din spitale a fost reorganizat pentru a răspunde nevoilor pacienților cu Covid-19, prin reorganizarea unităților de sănătate și desemnarea spitalelor, secțiilor de spital sau a unităților de ambulatoriu ca unități Covid-19 în detrimentul serviciilor non-Covid, cele neurgente fiind adesea amânate.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...