Te întâlnești rar cu ocazia de a sta de vorbă, fie și pentru câteva minute, cu un designer care își desfășoară activitatea la unul dintre cele mai prestigioase grupuri auto din lume. La fel de dificil este să poți explora tainele proiectării uneia dintre clădirile emblematice din Europa și, mai mult chiar, să discuți cu regizorul care a realizat un amplu documentar despre Karl Schwanzer, arhitectul austriac de numele căruia se leagă clădiri precum cea care găzduiește „Muzeul Secolului XX” din Viena și, mai ales, sediul central BMW Group.
Ei bine, în agenda importantului eveniment „Timişoara, Capitală Culturală Europeană” s-a aflat pentru câteva zile expoziția „Arhitectură Emblematică, Design Auto Legendar organizată de Galeria Galateca împreună cu CODRU SustainArt village x CSWeek și cu ajutorul grupului BMW.
Găzduită de spațiul de la „Cazarma U” din Timișoara până la jumătatea lunii octombrie, expoziția având ca principal subiect designul BMW – atât al mașinilor, cât și al clădirii emblematice care găzduiește sediul central al companiei – a fost prezentată de David Carp, designer al grupului german, care a dezvăluit câteva dintre creațiile legendarului Paul Bracq. Alături de acesta, la Timișoara a sosit regizorul austriac Max Gruber, cel care a realizat un interesant documentar despre Karl Schwanzer, arhitectul care a imaginat „Clădirea 4 Cilindri” în care se iau cele mai importante decizii la vârful grupului BMW.
Dacă expoziția organizată la Timișoara a avut ca țintă designul și arhitectura din anii `70 și a vizat proiecte legate de brandul BMW, din prezentări nu putea lipsi geniul lui Paul Bracq, designer-șef al mărcii în acea perioadă. Asta pentru că în plin proces de redefinire a întregii game de modele și redenumire a acestora – atunci a apărut segmentarea în Seria 5, Seria 3 sau Seria 6 – Paul Bracq a avut dificila sarcina de crea formele noile mașini BMW astfel încât să echilibreze tradiția puternică a mărcii cu ideile moderne. El a stabilit, de asemenea, un reper major pentru BMW – primul concept de mașină din istoria companiei, BMW Turbo, o sursă de inspirație pentru viitorul limbaj de design și integrarea tehnologiei moderne.
Printre planșele prezentate de designerul David Carp, curator al expoziției Paul Bracq, s-a numărat prima lucrare de proiectare a lui Paul Bracq pentru BMW realizată în perioada 1967 – 1969, când a fost angajat de compania franceză Brissonneau & Lotz (B&L), care avea un mic departament de design. Primul său proiect BMW a fost comandat de Max Hoffman, importator american pentru BMW, care a solicitat un design pentru un V8 Coupé destinat pieței americane. Deși acel proiect a fost stopat înainte de finalizare, Bracq reluat ideile într-un proiect oficial BMW pentru un model cu două locuri bazat pe BMW 1600TI, cunoscut mai târziu sub numele de proiect E19. Ca urmare a succesului repurtat cu aceste idei, în ianuarie 1970 Bracq a devenit șef al studioului de stil BMW din Munchen.
Lucrarea care rămâne însă reprezentativă pentru tot ce a creat Paul Bracq de-a lungul carierei sale este conceptul Turbo. El a experimentat câteva dintre ideile de design folosite la Turbo înainte de a se alătura BMW, iar designul mașinii finale a beneficiat foarte mult de proiectul anterior BMW Tapira început în 1971. De fapt, Turbo este evoluția finală a Tapira. În primăvara anului 1972 șefii BMW au decis să construiască un prototip funcţional al acestui design cu motor central, la timp pentru Jocurile Olimpice de vară din 1972. Numele Turbo a fost ales în iulie 1972, iar un al doilea prototip a fost chiar construit în urma jocurilor de vară. Până atunci, primise un număr de cod de dezvoltare, E25, în așteptarea unei producții în număr foarte redus.
Turbo avea să fie primul show-car oficial al BMW și evidenția atât tehnologia de siguranță, dar, mai presus de toate, arăta lumii cum ar putea arăta un vehicul al viitorului apropiat. Cele mai puternice influențe ale designului BMW Turbo pot fi văzute la coupé-ul din 1978 BMW M1 E26 cu motor central, precum și la partea din față a ultimului BMW E31 Seria 8. Deși Bracq nu a proiectat el însuși o parte din interiorul mașinii, consola sa de bord orientată către șofer a indicat direcţia pentru viitoarele modele BMW.
După ce BMW Turbo și-a făcut apariția impresionantă în vara anului 1972, mai târziu în acel an și-a făcut debutul și BMW Seria 5. Prima mașină care a beneficiat de noua strategie de denumire cu „Serii” a BMW, BMW 520, a stabilit linia și pentru viitoarele modele. Seria 5 a continuat și a sporit reputația BMW ca producător de sedanuri sportive de dimensiuni medii. În explorările lui Paul Bracq se regăsesc şi schiţe care explorează paralele înte E12 și „Neue Klasse” unde se pot distinge elemente precum proporțiile în trei volume sau linia aplecată spre faţă a acum cunoscutei grile BMW.
În timp ce conceptul de design exterior pentru proiectul E12 Seria 5 a fost stabilit cu o contribuție a casei de design italian Bertone cu puțin timp înainte ca Bracq să se alăture BMW, a devenit sarcina lui Bracq să-l perfecționeze pentru producție, precum și să furnizeze idei pentru dezvoltarea lui ulterioară. Pe de altă parte, designul cockpitului Seria 5 E12 vine direct din mâna lui Bracq.
Un alt proiect emblematic pentru designul BMW din anii `70 este Tapira, cel din care a luat naștere, în 1972, BMW Turbo. Paul Bracq a elaborat diverse idei pentru mașini sport cu două locuri încă din 1963. Până în 1971 au existat diverse discuții la BMW cu privire la producerea unei mașini sport moderne cu două locuri și au fost explorate mai multe parteneriate cu alți producători de mașini în acest scop. Primele modele Tapira din 1971 arată un concept cu motor în faţă, dar designul s-a schimbat curând în designul cu uşi „gullwing” cu motor central care în cele din urmă și-a găsit drumul pentru a deveni BMW Turbo un an mai târziu.
În schiţele prezentate în expoziţia de la Timișoara a putut fi urmărită evoluția completă a designului Tapira, de la un automobil cu motor în față, la proporțiile Turbo, dar cu o formă incipientă, și în cele din urmă la un design care este în esență Turbo așa cum a fost construit.
Despre modul în care Paul Bracq a gândit designul E23, primul BMW Seria 7, există puține detalii în prezent. O temă care l-a interesat întotdeauna a fost farul ascuns sau pe jumătate ascuns, ceva ce BMW nu a produs decât mult timp după ce el a părăsit compania. Dar este limpede că la începutul anilor ’70 au fost explorate idei care ţinteau o limuzină ampatament lung din clasa de lux, cu un motor V12. În 1972, BMW a început să testeze un astfel de motor și a sperat să îl aibă pregătit pentru lansarea lui E23 în 1977. Se vorbea despre utilizarea lui într-un produs poziționat chiar deasupra Seriei 7. Lucrările la acel motor s-au oprit la mijlocul anului 1974, când a devenit disponibil un nou motor sursă și dezvoltarea a repornit pe această bază la scurt timp după aceea. Acest al doilea proiect V12 a murit în 1977. BMW a lansat în cele din urmă un V12 zece ani mai târziu, pe generația E32 Seria 7.
Dincolo de activitatea la BMW Group, Paul Bracq a avut o carieră impresionantă în domeniul designului auto. Merită amintite colaborările sale la proiecte precum Mercedes 230 SL Pagoda, 220 S Coupé, 250, 600, 220 D sau Peugeot 305, 505, 205, 405, 106, 406. Mai mult chiar, el a făcut parte din echipa care a imaginat formele trenului de mare viteză francez TGV (prima generaţie a acestuia).
Prezentarea ideilor și proiectelor lui Paul Bracq la Timișoara a fost completată de cea a unui documentar despre creatorul cunoscutului sediu central BMW din Munchen. Mai mult decât atât, pentru ca viața complicată și controversată a arhitectului austriac Karl Schwanzer – cel care a imaginat „Clădirea 4 Cilindri”, la proiecție a fost prezent și regizorul peliculei Er Flog Voraus (A zburat înainte), Max Gruber.
În documentarea sa pentru realizarea filmului, Gruber a fost susținut de familia lui Karl Schwanzer, reușind astfel să pătrundă adânc în intimitatea celebrului arhitect.
Karl Schwanzer era considerat o legendă încă din timpul vieții sale, iar astăzi este celebru în întreaga lume mai ales pentru proiectarea sediului BMW din Munchen. Filmul lui Max Gruber îl dezvăluie pe Schwanzer drept un vizionar care a înțeles arhitectura ca „poezie materializată” și ca instrument de a face oamenii fericiți. Actorul care joacă rolul arhitectului, Nicholas Ofczarek, se strecoară în într-un rol extrem de complicat și scoate la iveală o personalitate enigmatică, un suflet artistic pasionat și un etern căutător de inspirație care a lucrat uneori până la epuizare pentru a își duce la capăt ideile.
Pe lângă scenele sale captivante, filmul prezintă și o multitudine de materiale de arhivă, unele dintre ele nepublicate vreodată. Un exemplu este evenimentul spectaculos în care Schwanzer a reconstruit un întreg etaj al clădirii BMW în interiorul Bavaria Film Studio pentru a putea prezenta șefilor companiei germane utilitatea birourilor rotunde. În documentar își spun cuvântul foști studenți, experți și colegi ai lui Karl Schwanzer, precum Laurids Ortner, Heinz Neumann, Boris Podrecca, Wolf D. Prix și Andrea și Diether S. Hoppe.
Er Flog Voraus este un film arhitectural dens, polifonic, dar mult mai mult decât atât, este o incursiune în inovația artistică, pasiunea creativă și devotamentul necondiționat.
La începutul anilor `70, BMW era o companie dinamică, gata să se impună pe scena mondială. Iar scena mondială a venit acasă la BMW, la Munchen, odată cu organizarea Jocurilor Olimpice. Această oportunitate a încurajat o schimbare puternică în interiorul companiei, iar una dintre cele mai importante decizii a fost crearea unui nou sediu, care să se potrivească imaginii unei companii moderne și puternice.
Câștigătorul proiectului a fost arhitectul austriac Karl Schwanzer cu o idee inovatoare. Turnul de birouri a folosit o secțiune rotundă pentru optimizarea utilizării spațiului interior și pentru o mai bună comunicare și colaborare în interiorul clădirii. Tot în același scop a fost pionier în utilizarea conceptului de open space. La fel de inovatoare a fost și soluţia de construcţie, care a inclus construirea etajelor la sol și ridicarea şi suspendarea lor pe patru cabluri principale de susținere ancorate de secţiunea centrală. În plus, un alt element high-tech la acea vreme, care a ajutat şi la reducerea timpului de construcţie, a fost realizarea faţadei de 15.000 metri pătraţi din 2.300 de componente prefabricate din aluminiu. Aceste soluţii tehnologice curajoase şi inovative au permis ca întreaga construcție să fie finalizată în doar 26 de luni astfel încât să fie funcțională la debutul Olimpiadei din anul 1972.
Schwanzer a venit şi cu alt concept nou – un muzeu, primul de acest fel pentru o companie germană de mașini. Acesta a fost construit lângă turnul de birouri BMW, devenind un reper al orașului bavarez.
Clădirea 4 Cilindri a fost proiectul definitoriu al carierei lui Karl Schwanzer şi a demonstrat că arhitectura poate susţine peste decenii imaginea unei companii și poate deveni emblematică pentru o marcă aflată, la rândul ei, un reper pentru întreaga lume.