Raport: 1 din 5 consumatori de tehnologie 5G este dispus să plătească mai mult pentru calitatea serviciilor

Doi din zece (20%) utilizatorii de dispozitive smartphone compatibile cu tehnologia 5G sunt dispuşi să plătească cu până la 11% mai mult pentru o calitate diferenţiată a acestui tip de servicii, reiese dintr-un raport realizat de Ericsson ConsumerLab.
AGERPRES - lun, 30 oct. 2023, 12:30
Raport: 1 din 5 consumatori de tehnologie 5G este dispus să plătească mai mult pentru calitatea serviciilor

În acelaşi context, cercetarea de specialitate, publicată luni, consumatorii 5G sunt de trei ori mai predispuşi să schimbe furnizorul din cauza experienţelor slabe de conectivitate în locaţii importante cum sunt stadioanele, spaţiile mari de evenimente şi aeroporturile.

Conform raportului „5G Value: Turning Performance into Value”, utilizatorii 5G spun că, în ultimii doi ani, au petrecut, în medie, cu 47% mai mult timp consumând formate video îmbunătăţite. Totodată, numărul de utilizatori care folosesc în fiecare zi aplicaţiile de realitate augmentată (AR) s-a dublat de la sfârşitul anului 2020.

„Elementele care influenţează nivelul de satisfacţie al consumatorilor în ceea ce priveşte tehnologia 5G nu mai vizează doar gradul de acoperire. Noii utilizatori 5G încă apreciază acoperirea şi viteza 5G în spatii exterioare. Însă, în pieţele în care acoperirea 5G pentru populaţie depăşeşte 80%, utilizatorii fideli acordă prioritate calităţii video şi vitezei de încărcare pentru aplicaţiile pe care le utilizează, ceea ce reflectă aşteptări tot mai mari. 5G aduce noi abordări în ceea ce priveşte streamingul video şi utilizarea realităţii augmentate (AR). Formatele noi determină din ce în ce mai mult utilizarea şi consumul de date 5G, pe măsură ce furnizorii de servicii de comunicaţii includ în abonamentele de acest tip conţinut media îmbogăţit”, se menţionează în raport.

Aproximativ 17% dintre consumatorii din 28 de pieţe şi-au schimbat furnizorul de servicii de la lansarea tehnologiei 5G, în principal din cauza problemelor legate de performanţa reţelei, experienţa 5G în locaţii importante (arene sportive şi aeroporturi)

Raportul Ericsson a fost realizat în lunile mai şi iunie 2023, pe un eşantion de peste 37.000 de consumatori din 28 de ţări. Cercetarea reflectă opiniile a aproximativ 1,5 miliarde de consumatori, incluzând 650 de milioane de utilizatori 5G şi face parte dintr-o serie de studii derulate de către compania de tehnologie, prin intermediul cărora se urmăreşte evoluţia pieţei de consum a serviciilor 5G încă din anul 2019.

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicaţii soluţii complete pentru valorificarea întregului potenţial al conectivităţii. Portofoliul companiei acoperă următoarele segmente: Networks; Cloud Software & Services; Enterprise Wireless Solutions; Global Communications Platform; Technologies & New Businesses.

Compania este listată la NASDAQ Stockholm, precum şi la bursa NASDAQ din New York.

Te-ar mai putea interesa și
Scădere de 15,5% a numărului de societăţi cu capital străin ce au fost înfiinţate în primele zece luni din 2024. Capitalul acestora este cu 85% mai mic faţă de al celor ce au fost înmatriculate anul trecut – date ONRC
Scădere de 15,5% a numărului de societăţi cu capital străin ce au fost înfiinţate în primele zece luni din 2024. ...
Un număr de 4.943 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele zece luni din 2024, în scădere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor......
Italienii dau în judecată ENEL pentru informări necorespunzătoare ale creșterilor de preț
Italienii dau în judecată ENEL pentru informări necorespunzătoare ale creșterilor de preț
Cinci asociaţii pentru protecţia consumatorilor din Italia au intentat o acţiune colectivă în justiţie contra Enel ...
CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun
CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun
CEC Bank a acordat fermei Tu Agrar, parte a grupului Rodbun, un credit de investiții de 3,3 milioane de euro, având ca ...
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi atacuri
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, ...