Conform unei noi legi, publicată luna aceasta în Monitorul Oficial din Bulgaria şi care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 de dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia. Este echivalentul a aproximativ 20% din preţul de referinţă la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam.
În ceea ce priveşte întrebarea unde vor fi direcţionate veniturile din această taxă, răspunsul a fost: „Aceasta este o măsură naţională, decizia este de competenţa autorităţilor de la Sofia”.
Purtătorul de cuvânt a precizat că sancţiunile UE aprobate până acum prevăd măsuri contra importurilor de cărbune şi petrol din Rusia, şi nu pentru gaze. UE şi-a stabilit ca obiectiv reducerea dependenţei de importurile de combustibili fosili din Rusia cât mai curând posibil, a adăugat oficialul.