Sistemul TVA la încasare devine opţional începând cu data de 1 ianuarie 2014

Conform prevederilor anterioare ale Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2013 două categorii de contribuabili aplicau obligatoriu acest sistem de TVA - persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au sediul activităţii economice în România, a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi persoanele impozabile, cu sediul activităţii economice în România, care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic.
Economica.net - mar, 31 dec. 2013, 09:56
Sistemul TVA la încasare devine opţional începând cu data de 1 ianuarie 2014

Sistemul TVA la încasare devine opţional începând cu data de 1 ianuarie 2014, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/ 2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României din 19 decembrie, anunţă AGERPRES.

Sistemul de TVA la încasare, care se aplică de la 1 ianuarie 2013, presupune că exigibilitatea taxei intervine la momentul încasării contravalorii livrărilor/prestărilor efectuate sau, în cazul facturilor neîncasate, în cea de-a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturilor.

Conform prevederilor anterioare ale Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2013 două categorii de contribuabili aplicau obligatoriu acest sistem de TVA – persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au sediul activităţii economice în România, a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi persoanele impozabile, cu sediul activităţii economice în România, care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic.

Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, realizate în cursul unui an calendaristic.

Prin OUG 111/2013 se instituie opţiunea privind aplicarea sistemului TVA la încasare pentru persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei.

Potrivit site-ului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, persoanele impozabile care la data de 1 ianuarie 2014 aplică sistemul TVA la încasare vor proceda astfel – pot continua aplicarea sistemului TVA la încasare, fără depunerea vreunei notificări, dacă sunt eligibile pentru aplicarea acestui sistem, caz în care se consideră că au optat pentru continuarea aplicării sistemului; pot solicita oricând în cursul anului 2014 să fie radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prin depunerea unei notificări la organele fiscale competente, chiar dacă sunt eligibile pentru aplicarea sistemului, anul 2014 nefiind considerat primul an în care au optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare (Această prevedere nu se aplică în situaţia persoanelor impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal în cursul anului 2014 şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, care sunt obligate să aplice sistemul respectiv cel puţin până la finele anului 2014, cu excepţia cazului în care depăşesc plafonul de 2.250.000 lei); au obligaţia să depună la organele fiscale competente până la data de 25 ianuarie 2014 o notificare în situaţia în care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei, în ultima perioadă fiscală a anului 2013, în vederea radierii din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.

Unităţile fiscale competente operează radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea. Până la data radierii persoanele impozabile trebuie să aplice sistemul TVA la încasare.

Atât în cazul persoanelor impozabile care continuă aplicarea sistemului TVA la încasare, cât şi al celor care ies din sistem, pentru operaţiunile al căror fapt generator de taxă a intervenit până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, precum şi pentru facturile emise înainte de această dată, în situaţia în care cea de-a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturii sau de la termenul limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii este ulterioară datei de 31 decembrie 2013, exigibilitatea taxei intervine la data încasării totale sau parţiale a contravalorii bunurilor livrate/serviciilor prestate.

Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit.

Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare: persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8) din Codul Fiscal; persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 125 alin. (2) lit. a) din Codul Fiscal; persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei; persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul respectiv numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării sau locul prestării se consideră a fi în România, dar nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA: livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei, livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA, operaţiunile supuse regimurilor speciale, livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului.

Persoana impozabilă care optează să aplice sistemul TVA la încasare trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la încasare, neavând obligaţia să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare şi cifra sa de afaceri nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...