Revelion 2014: Mersul trenurilor în primele zile ale anului 2014

Paisprezece trenuri de călători circulă suplimentar până în 5 ianuarie, pe rute care fac legătura între Bucureşti şi mai multe oraşe, printre care Craiova, Braşov, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Vatra Dornei, a anunţat CFR Călători.
Economica.net - mar, 31 dec. 2013, 12:24
Revelion 2014: Mersul trenurilor în primele zile ale anului 2014

„În perioada 25 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările traficului de călători prilejuit de sărbătorile de iarnă, circulă suplimentar 14 trenuri”, arată CFR Călători.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că vor fi suplimentate, cu aproximativ 50 de vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, trenurile care circulă pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei.

De asemenea, trenurile care fac legătura între staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

CFR Călători a precizat că în zilele cu trafic redus de călători, din perioada 25 decembrie – 4 ianuarie, vor fi anulate unele trenuri InterRegio şi Regio, acestea urmând să fie comunicate în staţiile de plecări/sosiri.

Pasagerii au reduceri de 10 la sută pentru călătoriile dus-întors, 25 la sută în baza cardului TrenPlus şi între 10 şi 25 la sută cu Minigrup de 2-5 persoane, această ofertă fiind valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri, duminică şi în ziua plecării trenului. Biletele pot fi procurate de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, prin rezervare telefonică, de la casele de bilete din gări şi agenţiile de voiaj CFR sau de la agenţiile de turism, a precizat sursa citată.

Agenţiile de voiaj CFR vor avea program obişnuit de lucru în 30 decembrie şi program între orele 08.00 şi 15.30 în 31 decembrie şi 3 ianuarie. În 1 şi 2 ianuarie agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.

Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, precum şi la numerele de telefon 021/9521 (în trafic intern) şi 021/3145528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti).

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...