Republicanii din Camera Reprezentanţilor au adoptat joi un pachet financiar important pentru Israel

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au adoptat joi un pachet financiar important pentru Israel, înfruntându-l pe preşedintele Joe Biden, care cere ca acest ajutor să fie aprobat împreună cu fonduri pentru Gaza, Ucraina şi partenerii din Asia, informează AFP.
AGERPRES - vin, 03 nov. 2023, 08:20
Republicanii din Camera Reprezentanţilor au adoptat joi un pachet financiar important pentru Israel

Măsura conservatoare are însă foarte puţine şanse de reuşită, liderul democrat ameninţând deja că se va opune.

Congresul american este împărţit în privinţa tipului de sprijin pe care să îl acorde aliaţilor săi din străinătate.

Atât democraţii, cât şi republicanii, vor să adopte imediat ajutor militar pentru Israel, un partener de lungă durată al Statelor Unite, aflat în război cu Hamas.

Cu toate acestea, lucrurile se complică când vine vorba de Ucraina.Washingtonul este cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Kiev, după ce a angajat zeci de miliarde de dolari de la invazia Rusiei, în februarie 2022. Promisiunea preşedintelui Joe Biden de a continua să sprijine financiar Ucraina, reiterată în timpul vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski la Washington, în septembrie, este în pericol. În Camera Reprezentanţilor, dominată de conservatori, o mână de aleşi de dreapta cer încetarea imediată a ajutorului pentru Kiev. Pe de altă parte, în Senatul cu majoritate democrată, opoziţia republicană este în principal în favoarea ajutorului pentru Ucraina.

Conştient de riscul oboselii în rândul unei părţi a clasei politice americane, preşedintele democrat Joe Biden a decis să combine cererea sa de ajutor pentru Ucraina – peste 61 de miliarde de dolari – cu cea pentru Israel, în jur de 14 miliarde. Preşedintele Biden doreşte, de asemenea, fonduri pentru a face faţă Chinei din punct de vedere militar, prin investiţii în submarine şi din punct de vedere economic, concurând cu proiecte majore chineze din ţările în curs de dezvoltare. Preşedintele american estimează, de asemenea, că ar avea nevoie de ceva mai mult de nouă miliarde pentru a răspunde la crizele umanitare internaţionale, inclusiv în Fâşia Gaza. În total, aproape 106 miliarde de dolari.

„Nu putem pierde un minut pentru a oferi Israelului ajutorul de care are nevoie”, a spus înainte de vot noul preşedintele al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, fără a menţiona fonduri umanitare pentru Gaza. Mike Johnson consideră că măsurile de sprijin pentru alţi aliaţi ai SUA, printre care Ucraina, ar trebui să facă obiectul unor discuţii ulterioare.”Există lucruri pe care le putem şi trebuie să le facem în întreaga lume, dar mai întâi trebuie să ne ocupăm de ceea ce se întâmplă în propria noastră casă”, a pledat el.

Proiectul republican este „născut mort”, a reacţionat John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe.”Este de neconceput ca cineva să creadă că nu avem nevoie de fonduri suplimentare pentru a ajuta la furnizarea de apă, hrană şi medicamente pentru aceşti oameni” (din Gaza n.r.), a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...