Ratele ridicate ale dobânzilor au afectat cererea de vehicule electrice, iar producătorii de automobile, în frunte cu cel mai valoros producător de automobile electrice din lume, Tesla, au răspuns prin reducerea prețurilor.
Compania auto condusă de Elon Musk a redus prețurile mașinilor sale de mai multe ori în acest an pentru a împiedica noile vehicule electrice mai ieftine să-i ia din cota de piață.
Războiul prețurilor vehiculelor electrice a forțat companiile să acorde prioritate vânzărilor față de marje și a redus prețul mediu al acestora până la 50.683 de dolari în septembrie, a arătat un raport al Cox Automotive.
Lucid a redus prețul modelului său Air Touring la 87.500 de dolari de la 95.000 de dolari și al celui mai puternic Grand Touring cu 10.000 de dolari la 115.600 de dolari, precizează Reuters.
Compania din Newark, California, a redus și prețul Air Pure cu tracțiune integrală până la 74.900 de dolari, de la 82.400 de dolari. Prețul celei mai recente oferte, Air Pure cu tracțiune spate, rămâne neschimbat la 77.400 de dolari.
Tesla a redus prețurile sedanului său premium Model S, cel mai apropiat concurent al Lucid Air, până la 74.990 de dolari.
Lucid a redus anterior prețurile pentru mașinile sale în august, în condițiile în care compania avea nevoie de lichidități pentru o crește producția într-o perioadă economică dificilă.
Compania, care urmează să-și prezinte marțu rezultatele din trimestrul al treilea, a primit sprijin financiar important din partea Fondului de Investiții Publice din Arabia Saudită a oferit companiei, un avantaj față de unii dintre competitorii săi care au nevoie de numerar.
Oferta de reducere a prețurilor va fi valabilă până pe 30 noiembrie, a precizat compania.
Sursa foto: Flickr