Hodorkovski a plecat de la Berlin şi se află în Elveţia

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski a plecat de la Berlin şi se află în Elveţia, a declarat duminică una dintre purtătoarele sale de cuvânt pentru AFP.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 06:45
Hodorkovski a plecat de la Berlin şi se află în Elveţia

Purtătoarea de cuvânt nu a vrut să precizeze în ce oraş elveţian se află. „Este în Elveţia, unde merg la şcoală copiii săi”, a declarat ea telefonic pentru AFP.

Hodorkovski a plecat din Germania duminică, împreună cu soţia, la bordul unui tren, către Elveţia, a spus ea.

Potrivit postului public elveţian, SRF, care l-a intervievat în tren, Hodorkovski a sosit la Basel, la ora locală 18.54 (19.54, ora României), împreună cu soţia sa Inna, fiica sa Nastia şi fiii săi Gleb şi Ilia.

Potrivit presei elveţiene, soţia sa şi cei doi fii locuiesc în apropiere de oraşul Montreux.

Mihail Hodorkovski, care a locuit la Berlin de când a ieşit de la închisoare, a primit lunea trecută o viză Schengen pentru o perioadă de trei luni în Elveţia, „a doua ţară în care va putea respira aerul libertăţii”.

Potrivit televiziunii elveţiene, el vrea să lupte, din Elveţia, pentru eliberarea altor deţinuţi politici aflaţi în închisorile ruseşti.

„Nu pot să trăiesc liniştit când ştiu că există deţinuţi politici care zac în închisori”, a spus Hodorkovski.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...