Raluca Turcan: Investiţia în patrimoniul cultural al ţării noastre este necesară şi urgentă

Investiţia în patrimoniul cultural al ţării noastre este necesară şi urgentă în aceeaşi măsură ca investiţiile în infrastructură şi servicii publice şi contribuie în mod esenţial la atingerea obiectivului nostru de dezvoltare ca ţară, a transmis, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, în cadrul conferinţei "Patrimoniu@INP, dezbateri şi dinamică în context global" organizată de Institutul Naţional al Patrimoniului.
AGERPRES - lun, 06 nov. 2023, 13:52
Raluca Turcan: Investiţia în patrimoniul cultural al ţării noastre este necesară şi urgentă

„Investiţia în patrimoniul construit este una dintre priorităţile mele ca ministru al Culturii, iar prin proiectele pe care am reuşit să le demarăm şi prin cele în plan pentru anul viitor îmi doresc ca România să poată beneficia de această componentă de creştere. În ultimele câteva luni am reuşit să demarăm, prin Institutul Naţional pentru Patrimoniu şi prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, intervenţii substanţiale asupra unor monumente istorice importante pentru România, printre care Castelul Peleş care va beneficia de intervenţii în primă urgenţă la acoperişuri şi de finanţare pentru consolidare, restaurare şi punere în valoare a teraselor, unul dintre cele mai vechi monumente istorice din Capitală, care va găzdui un centru de informare şi promovare a patrimoniului cultural – Casa de Târgoveţ – şi am demarat proiecte de restaurare a caselor memoriale”, subliniază ministrul Culturii, scrie Agerpres.

Turcan reaminteşte că Ministerul Culturii finanţează, cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, investiţii în muzee, teatre, săli de concerte, biblioteci şi importante clădiri de patrimoniu printre care Teatrul şi Opera Naţională din Cluj, Muzeul de Istorie din Bucureşti, Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, o nouă sală de concerte destinată Operei Naţionale Române Iaşi, Vila Florica de la Ştefăneşti, Centrul Dansului din Bucureşti, Biblioteca „Omnia” din Craiova.

Identificarea unor noi surse de finanţare pentru restaurare este de altfel o preocupare constantă şi un obiectiv important al Ministerului Culturii, arată ministrul, accentuând că eforturile în ceea ce priveşte investiţiile au fost dublate de cele privind elaborarea cadrului legal modern în domeniul patrimoniului.

„Codul Patrimoniului Cultural a fost lansat în dezbatere publică la începutul lunii octombrie şi vizează o îmbunătăţire a cadrului normativ printr-o abordare integrată a tuturor domeniilor patrimoniului cultural. Nu în ultimul rând, ne-am concentrat în ultima perioadă asupra dosarelor de nominalizare pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial, educaţiei prin patrimoniu şi valorificării turistice a patrimoniului construit. Aproximativ 40% din turismul european este turism cultural, iar în România el poate aduce prosperitate pentru comunităţi”, transmite Turcan.

Raluca Turcan consideră că „investiţiile realizate prin Ministerul Culturii au rolul de a pune în valoare acest potenţial, mai ales în contextul în care, conform Barometrului de consum cultural 2022, vizitarea monumentelor istorice şi a siturilor arheologice este singura activitate care a înregistrat o creştere faţă de anul 2019”.

„Îmi doresc ca bugetul Ministerului Culturii pentru anul viitor să reflecte această prioritate. Vrem ca în 2024 să putem finanţa mai multe investiţii în patrimoniul construit, să putem derula mai multe programe de educaţie prin cultură, să susţinem mai bine sectoarele creative. Pentru că toate acestea împreună construiesc o Românie mai conectată nu doar la sufletele noastre, ale oamenilor ei, ci şi la planurile noastre de viitor”, a mai transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...