Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 3,1%

Sosirile şi înnoptările în structurile turistice au crescut în primele 11 luni ale anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, cu 3,1%, respectiv 0,6%, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 08:59
Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 3,1%

Astfel, sosirile au însumat 7,41 milioane, iar înnoptările 18,2 milioane.

„Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-30.XI.2013 78,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada 1.I-30.XI.2012. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, arată INS, într-un comunicat.

Cei mai mulţi turişti au provenit din Germania (217.478), Italia (170.342) şi Franţa (112.082), dintr-un total de 1,62 milioane.

Sosirile în hoteluri au avut o pondere de 74,9%, în urcare cu două puncte procentuale.

Durata medie a şederii a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 2 zile la cei străini.

Sosirile vizitatorilor străini, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 7,508 milioane, în creştere cu 1%. Majoritatea vizitatorilor străini provin din Europa (93,8%). Dintre statele UE s-au înregistrat 58,6% din totalul sosirilor vizitatorilor străini. Cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,3%), Bulgaria (24%), Germania (9,5%), Italia (7%), Polonia (6,5%) şi Austria (4,2%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 10,618 milioane, în creştere cu 1,8%.

În noiembrie sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 579.500, în creştere cu 5,8%, iar înnoptările au avansat cu 8,2%, la 1,42 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia Fitch, care ne-a retrogradat practic la un pas de "junk'', adică de......
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – discursul anual al lui Putin (The Guardian)
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, conform Reuters citat de The Guardian, că noua racheta hiperbalistică ...
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţul mediu în UE al produselor agricole a scăzut cu 2% în 2024, comparativ cu 2023, în timp ce preţul mediu al bunurilor ...