Peste 1,8 milioane de lei, confiscate de la Adrian şi Dana Năstase, în urma deciziei ICCJ

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis luni, prin decizia finală din dosarul Zambaccian, confiscarea de la Adrian Năstase şi de la soţia acestuia, în părţi egale, a peste 1,8 milioane de lei.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 15:47
Peste 1,8 milioane de lei, confiscate de la Adrian şi Dana Năstase, în urma deciziei ICCJ

Suma ce urmează să fie confiscată de la soţii Năstase este de 1.824.303 lei.

Prin aceeaşi decizie, completul de cinci judecători al ICCJ a decis să menţină sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând familiei Năstase, care a fost instituit de procurorii anticorupţie în 25 ianuarie 2010.

De asemenea, judecătorii au decis confiscarea a 80.489 de dolari şi 5.000 de euro, în echivalentul BNR din ziua plăţii, de la fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată şi ea în dosarul Zambaccian.

În plus, Adrian Năstase, soţia acestuia şi Irina Jianu vor trebui să plătească câte 20.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.

Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...