Vamă nouă cu Ungaria: Punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche va putea deveni operațional în doi ani – Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat joi că au început pregătirile pentru realizarea punctului de trecere a frontierei de la Beba Veche, cea mai vestică localitate din România. Implementarea proiectului se va realiza prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), noul PTF urmând să fie operațional în maximum doi ani, estimează șeful Transporturilor.
Anemona Andone - joi, 09 nov. 2023, 10:33
Vamă nouă cu Ungaria: Punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche va putea deveni operațional în doi ani - Grindeanu

„Am discutat cu ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, despre evoluția proiectelor transfrontaliere româno-ungare. Mai exact, subiecte precum deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Beba Veche- Kübekháza, Triplex Confinium și refacerea podului peste Mureș, dintre Cenad și Magyar Csanad”, a transmis Sorin Grindeanu.

Potrivit lui, partea maghiară a finalizat planurile și solicitat fonduri europene pentru refacerea podului de la Cenad, iar pentru PTF de la Beba Veche au început pregătirile.

„Cele două noi puncte de trecere pot fi realizate în baza celor două memorandumuri pe care le-am semnat la Timișoara, în luna septembrie. După finalizarea aceste două noi obiective, vor exista 14 Puncte de trecere a frontierei între România și Ungaria„, a continuat șeful Transporturilor.

Acesta a subliniat că proiectele sunt importante atât pentru dezvoltarea economică a României și Ungariei, cât și pentru regiunile de la frontiera celor două state.

PTF de la Beba Veche va fi realizat prin intermediul CNAIR și va putea deveni operațional în maximum doi ani (2025), a estimat oficialul de la Transporturi.

„Cu ocazia discuțiilor, ministrul maghiar de Externe mi-a transmis, din nou, că Ungaria sprijină aderarea României la spațiul Schengen, aderare care ar aduce beneficii economice și sociale inclusiv Ungariei”, a conchis Grindeanu.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...