„Putem spune că numărul total de societăți este de 41, fără sa greșim. Doar șase din cele autorizate și două dintre sucursale practică RCA. În cazul în care numărul societăților care practică RCA va crește se va reflecta în echilibrul dintre cerere și ofertă. În ceea ce privește companiile care activează pe FOS (fredom of services) numărul este mult mai mare, activitatea lor este mult mai redusa, însă cu riscuri mai mari având in vedere ca nu sunt sub supravegherea ASF, ele fiind sub autoritățile din țările de origine. În multe țări din UE nu există o protecție completă a consumatorilor de asigurări așa cum avem în România, în sensul că printre altele, nu există scheme de garantare în multe jurisdicții”, a declarat Ionescu.
Potrivit acestuia, ponderea sucursalelor în vânzările locale este una semnificativă, acestea din urmă ajungând să domine anumite segmente. Menționăm că societățile care activează pe pașaport european sunt garantate de Fondul de Garnatare a Asigurărilor (FGA) în caz de faliment doar pentru liniile RCA.
„În multe țări din UE nu există o protecție completă a consumatorilor de asigurări așa cum avem în România, în sensul că printre altele, nu există scheme de garantare în multe jurisdicții. Ponderea celor 15 sucursale în total prime brute subscrise crește de la an la an, anul acesta estimez ca vor depășii 10% din total PBS. Veniturile din intermediare pe FOE cresc și ele în același ritm. Suntem intr-un moment important pe piața asigurărilor, piața continuă să se consolideze conform datelor la 9 luni 2023, indicatorii se îmbunătățesc, sau făcut mulți pași înainte si trebuie sa continuam sa contribuim la dezvoltarea pieței si in anul care vine.”
Pe de altă parte, Ștefan Prigoreanu, președintele patronatului brokerilor (PRBAR), amintește că doar 20% din locuințele din România sunt asigurate și doar 3-5% din companii asu asigurări de pierdere de profit.