Turcia: Guvernul concediază 350 de poliţişti după scandalul de corupţie

Guvernul turc a concediat 350 de poliţişti în cadrul scandalului politico-poliţienesc ce afectează ţara, a anunţat marţi presa, citată de AFP.
Economica.net - mar, 07 ian. 2014, 08:35
Turcia: Guvernul concediază 350 de poliţişti după scandalul de corupţie

Printre persoanele demise se află şefi ai serviciilor responsabile cu lupta împotriva infracţiunilor financiare, pirateria informatică şi crima organizată de la Ankara, a precizat agenţia Dogan, citând un decret oficial publicat în cursul nopţii.

De la primele arestări care au avut loc la începutul scandalului, la 17 noiembrie, Guvernul a sancţionat deja zeci de oficiali de rang înalt din cadrul poliţiei, printre care şeful poliţiei de la Istanbul, acuzaţi că nu l-au informat în legătură cu evoluţia anchetei judiciare care ameninţă stabilitatea Cabinetului turc.

Premierul islamo-conservator Tayyip Erdogan a declanşat, de asemenea, un atact dur la adresa justiţiei, procedând la numirea mai multor magistraţi consideraţi siguri din punct de vedere politic, într-o încercare de a opri ancheta.

În ultimele trei săptămâni, Erdogan a acuzat în mod indirect confreria predicatorului musulman Fethullah Gülen că se află la originea unui „complot” care vizează destabilizarea Guvernului, cu trei săptămâni înaintea alegerilor muncipale.

Mult timp aliată a partidului islamo-conservator AKP (Dreptate şi Dezvoltare), mişcarea lui Fethullah Gülen, foarte influent în rândul poliţiei şi magistraţilor, a intrat în conflict cu Guvernul după ce a denunţat un proiect vizând închiderea unor şcoli private, care reprezintă pentru confrerie o importantă sursă de venituri.

Aproximativ 20 de oameni de afaceri şi politicieni apropiaţi ai puterii au fost arestaţi în urma anchetei deschise de justiţie, trei miniştri au demisionat şi a fost efectuată o importantă remaniere a Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...