ANM: Cod galben de vânt în aproape toață țara până duminică. Ninsori și viscol în zona montană înaltă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 11 nov. 2023, 14:13
ANM: Cod galben de vânt în aproape toață țara până duminică. Ninsori și viscol în zona montană înaltă

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.

Tot la munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h, izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 – 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția de publicitate KUBIS îi numește pe Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și pe Bianca Naumovici în funcția de Client Service Director
Agenția de publicitate KUBIS îi numește pe Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și pe Bianca Naumovici ...
Agenția independentă de publicitate KUBIS și-a întărit departamentele de creație, respectiv client service, prin numirea lui Andrei Nica în funcția de Executive Creative Director și a......
Fără „amendă automată” pentru lipsă de rovinietă. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Fără „amendă automată” pentru lipsă de rovinietă. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea ...
Magazinele Carrefour din Iordania vor fi înlocuite cu un nou brand, Hypermax
Magazinele Carrefour din Iordania vor fi înlocuite cu un nou brand, Hypermax
Firma Majid Al Futtaim (MAF), francizatul Carrefour din Orientul Mijlociu, a anunţat marţi că va înlocui supermarketurile ...
Perspectivele metalului prețios, diferite în funcție de câștigătorul de la Casa Albă. Cum ar putea reacționa aurul la alegerile din SUA?
Perspectivele metalului prețios, diferite în funcție de câștigătorul de la Casa Albă. Cum ar putea reacționa aurul ...
Aurul a avut unul dintre cei mai buni ani din istorie, avansul fiind pus pe seama unor evenimente majore pe plan internațional, ...