Distribuitorul de produse de larg consum Aquila și-a crescut business-ul cu 14% în primele nouă luni ale anului, până la 1,7 miliarde de lei

Aquila, lider pe piața de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a încheiat primele nouă luni din 2023 cu o creștere de 14% a afacerilor, până la 1,7 miliarde de lei. Distribuția a generat aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei.
Alina Stanciu - lun, 13 nov. 2023, 09:30
Distribuitorul de produse de larg consum Aquila și-a crescut business-ul cu 14% în primele nouă luni ale anului, până la 1,7 miliarde de lei

Veniturile Aquila din primele nouă luni ale anului au depășit 1,7 miliarde de leiâ, o creștere de aproximativ 14% față de aceeași perioadă a anului 2022 în timp ce  profitul net al companiei a ajuns la 70 milioane de lei, un avans de 9%, potrivit unui comunicat al companiei.

În structura veniturilor, segmentele distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 15%, respectiv 12%, comparativ cu perioada similară din 2022. Veniturile din segmentul transport au fost în scădere cu 5%. Avansul veniturilor din segmentul distribuție se datorează dezvoltării organice, susținută de creșteri de 27% în canalul tradițional, 16% în canalul benzinării și 15% în canalul HoReCa.

Vânzările brandurilor proprii, care includ 86 de articole din gamele – Gradena, La Masă și Yachtis –  au depășit 64 milioane de lei. Recent, compania a lansat  o campanie integrată de promovare pentru brandul propriu de legume și fructe congelate – Gradena, care a înregistrat o creștere de peste 58% a vânzărilor în primele 9 luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Marja brută din vânzarea mărfurilor a urcat cu aproximativ 40 milioane de lei, un avans de 13 puncte procentuale, și s-a menținut constantă, la aproximativ 21%. EBITDA a ajuns la 116 milioane de lei, o creștere de 5%.

„Am continuat strategia asumată pentru o creștere profitabilă și sustenabilă a afacerilor. Diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea brandurilor proprii și canalele de distribuție cu ritm mai mare de creștere au fost prioritare. Rezultatele înregistrate vin în întâmpinarea așteptărilor investitorilor și vom depăși bugetul anunțat în aprilie. Veniturile au un trend, în general, crescător în trimestrul patru al anului ca urmare a cererii pentru bunuri de consum în sezonul sărbătorilor de iarnă și ne concentrăm pentru a îndeplini viziunea AQUILA de a avea cel puțin un produs distribuit în fiecare casă. Ne menținem obiectivele privind dezvoltarea organică, creștere prin achiziții și optimizarea operațiunilor, inclusiv prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare pentru prima achiziție planificată, anunțată recent” a declarat Cătălin Vasile, CEO Aquila.

Aquila operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. Aquila vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață.

Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate și conserve – Bonduelle; smântâna vegetală și frișcă vegetală – Gran Cucina și Hulala; pește și preparate din pește – Frosta.

Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală.

Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și Global Micro Cap ai FTSE Russell. Începând cu 1 septembrie 2023 acțiunile companiei vor fi incluse și în componența indicilor MSCI Frontier IMI și MSCI România IMI.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...