Indicele Standard&Poor’s 500 este în urcare cu 0,4%, Dow Jones cu 0,48%, iar Nasdaq Composite cu 0,5%.
S&P 500 a revenit pe creştere după trei zile de scăderi.
„Încrederea este încă foarte mare. Întrebarea cheie este dacă profiturile companiilor vor creşte”, a declarat Francois Savary, director de investiţii la compania Reyl & Cie în Geneva.
Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează că profiturile companiilor membre ale S&P 500 vor creşte în medie cu 9,7% în acest an, aproape de două ori mai mult decât în 2013.
Deficitul comercial al SUA a scăzut în noiembrie la 34,3 miliarde de dolari, cel mai redus nivel în peste patru ani, de la 39,3 miliarde de dolari în octombrie, potrivit datelor publicate marţi de Departamentul pentru Comerţ.
Analiştii intervievaţi de MarketWatch prognozau un deficit comercial de 40 de miliarde de dolari. Datele sugerează că economia americană a înregistrat în trimestrul al patrulea o creştere peste estimări, care va continua în perioada următoare.