România a înregistrat a doua mare scădere a comerţului cu amănuntul din UE, în luna noiembrie

Volumul comerţului cu amănuntul în România a scăzut cu 0,3% în noiembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, aceasta fiind a doua mare mare scădere a comerţului cu amănuntul înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene, arată datele prezentate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 11:01
România a înregistrat a doua mare scădere a comerţului cu amănuntul din UE, în luna noiembrie

În schimb, în zona euro comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere peste aşteptări, de 1,4%, iar în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 1,2%. De altfel, în rândul celor 28 de state membre UE, comerţul cu amănuntul a crescut în 19 ţări şi a scăzut doar în două state: Malta (minus 2,1%) şi România (minus 0,3%).

Aceasta este cea mai mare creştere de la o lună la alta a comerţului cu amănuntul înregistrată de zona euro în ultimii 12 ani, depăşind cu mult estimările analiştilor care se aşteptau la o creştere de 0,2%. Creşterea lunară a vânzărilor cu amănuntul a fost stimulată de vânzările de produse non-alimentare (exceptând combustibilii), care au crescut cu 1,9%.

În ritm anual, luna noiembrie 2013 comparativ cu luna noiembrie 2012, comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere de 1,6% în zona euro şi o creştere de 2% în Uniunea Europeană. În acest caz România se numără printre cele 18 state membre în care comerţul cu amănuntul a crescut în ritm anual. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Luxemburg (12,6%), Polonia (7,2%) şi Bulgaria (6,2%). În România comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,9% în ritm anual.

Potrivit cifrelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată, a scăzut cu 0,2% în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, datorită scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-0,6%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,5%).

Comparativ cu luna noiembrie 2012, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 0,1% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+5,6%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%).

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 55,7 milioane de lei (11,2 milioane de euro), relatează Agerpres....
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse de administrația Trump
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse ...
Guvernul canadian a anunţat miercuri represalii comerciale împotriva Statelor Unite, după ce administraţia preşedintelui ...
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflaţia din Rusia, alimentată de explozia cheltuielilor militare în contextul războiului din Ucraina, a depăşit în ...
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare de două miliarde de dolari
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare ...
Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, a anunțat astăzi că a primit o finanțare de 2 miliarde de dolari ...