Valoarea acordurilor comerciale ale UE a depăşit pentru prima dată 2.000 de miliarde de euro în 2022

Comisia Europeană a publicat miercuri cel de al treilea raport anual privind punerea în aplicare şi asigurarea respectării politicii comerciale a UE, conform căruia valoarea schimburilor comerciale ale UE prin intermediul acordurilor de liber schimb cu partenerii mondiali a depăşit pentru prima dată 2.000 de miliarde de euro în 2022.
AGERPRES - mie, 15 nov. 2023, 15:24
Valoarea acordurilor comerciale ale UE a depăşit pentru prima dată 2.000 de miliarde de euro în 2022

Raportul Comisiei Europene evidenţiază faptul că schimburile comerciale cu principalii 20 de parteneri semnatari ai acordurilor comerciale au crescut în medie cu aproape 30% în 2022. Comisia, în colaborare cu statele membre şi cu întreprinderile din UE, a eliminat, de asemenea, peste 30 de bariere în calea comerţului în 19 ţări, scrie Agerpres.

Eforturile de eliminare a acestor bariere în cursul ultimilor cinci ani au contribuit la deblocarea a şapte miliarde de euro din exporturile UE numai în 2022. Acordurile noastre au contribuit, de asemenea, la asigurarea unei mai bune protecţii a mediului şi a drepturilor lucrătorilor.

UE dispune de cea mai mare reţea de acorduri comerciale din lume, cu un număr de 74 de ţări în total, reprezentând 44% din totalul schimburilor comerciale ale UE. În 2022, schimburile comerciale dintre UE şi partenerii săi semnatari ai acordurilor comerciale (cu excepţia produselor energetice) au depăşit schimburile UE cu toţi ceilalţi parteneri. Aceste acorduri au contribuit la susţinerea comerţului şi a investiţiilor într-un mediu de afaceri mondial dificil, caracterizat de provocări geopolitice din ce în ce mai mari, cum ar fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Acordurile comerciale au continuat să genereze creştere economică şi lanţuri de aprovizionare mai reziliente, prin: deschiderea de noi oportunităţi de export pentru producătorii şi fermierii din UE. De exemplu, în temeiul acordurilor comerciale respective, exporturile UE de produse farmaceutice către Vietnam au crescut cu 152%, de autoturisme şi piese de schimb către Coreea de Sud cu 217%, exporturile UE de carne către Canada au crescut cu 136%, iar exporturile UE de servicii către Canada au crescut cu 54%. Comerţul UE sprijină 670.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din UE care exportă în ţări terţe.

De asemenea, a crescut rezilienţa exporturilor la şocurile externe: în 2022, exporturile UE de mărfuri care fac obiectul unor sancţiuni către parteneri preferenţiali au crescut cu 174 miliarde de euro, compensând de departe cele 27 miliarde de euro pierdute în exporturile către Rusia. În plus, s-a asigurat accesul la factori de producţie importanţi şi reducerea dependenţei excesive de o singură ţară: în primii cinci ani de aplicare a acordului UE-Canada (CETA), importurile UE de materii prime critice din Canada au crescut cu 56%, în comparaţie cu o creştere de numai 25% din aceste produse din alte surse, contribuind la strategia UE de diversificare a surselor de aprovizionare prin includerea altor furnizori decât Rusia. Materiile prime critice sunt esenţiale pentru transformarea verde şi digitală a economiei UE.

În 2022, Comisia a obţinut eliminarea a 31 de bariere în calea comerţului în 19 ţări partenere, contribuind la stimularea exporturilor UE în sectoare importante, cum ar fi sectorul agroalimentar, cel farmaceutic şi cel al sănătăţii şi frumuseţii.

Printre exemple se numără modificarea de către SUA a barierelor la import, existente de multă vreme, pentru produsele din carne de oaie şi capră, precum şi eliminarea de către Costa Rica a taxei decenale de 10% pe berea importată din UE.

A continuat activitatea de soluţionare a litigiilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. UE a lansat patru noi litigii, inclusiv un prim litigiu cu Regatul Unit, cu privire la o schemă discriminatorie de subvenţii pentru energia verde. Acest litigiu a fost soluţionat de comun acord după numai patru luni. De asemenea, UE a prevalat în litigiul său cu Turcia cu privire la practicile discriminatorii în domeniul farmaceutic şi monitorizează în prezent măsurile luate de Turcia în vederea asigurării conformităţii.

De asemenea, UE a înregistrat progrese în ceea ce priveşte aspectele legate de muncă şi de mediu în cadrul acordurilor care includ un capitol dedicat comerţului şi dezvoltării durabile. Ca parte a acestei activităţi, Japonia şi Coreea de Sud au ratificat convenţiile principale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii prevăzute în respectivele lor acorduri comerciale cu UE. O colaborare mai strânsă cu Peru şi Columbia a determinat aceste ţări să lanseze noi revizuiri ale codului muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...