Ciucă: Este absolut incorect faţă de mediul de afaceri să venim cu creşterea taxelor şi impozitelor

 Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că este "absolut incorect" faţă de mediul de afaceri ca taxele şi impozitele să crească anul viitor.
AGERPRES - joi, 16 nov. 2023, 14:23
Ciucă: Este absolut incorect faţă de mediul de afaceri să venim cu creşterea taxelor şi impozitelor

„Este o asumare a noastră a tuturor legat de faptul că nu vom creşte taxele şi impozitele. Este absolut incorect faţă de mediul de afaceri să venim cu creşterea taxelor şi impozitelor undeva în prima jumătate sau a doua jumătate a anului”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL.

Despre o posibilă reajustare, el a afirmat: „Dacă am trecut anul acesta printr-o astfel de situaţie, eu cred că dacă repetăm greşeala şi anul viitor, atunci, ceva nu funcţionează. (…) A fost o greşeală în ceea ce priveşte estimarea veniturilor, de aceea suntem în situaţia în care suntem”.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...