Infringement: CE solicită României şi altor cinci state transpunerea corectă a Directivei privind deşeurile

Comisia Europeană a decis joi iniţierea unei proceduri de infringement trimiţând scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficienţelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - joi, 16 nov. 2023, 15:44
Infringement: CE solicită României şi altor cinci state transpunerea corectă a Directivei privind deşeurile

Directiva modificată stabileşte obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor municipale. De asemenea, solicită statelor membre să îşi îmbunătăţească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficienţa utilizării resurselor. Termenul limită pentru ca statele membre să transpună Directiva (UE) 2018/851 în legislaţia lor naţională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent, a precizat Comisia Europeană.

În cazul României, deficienţele legislative sunt legate de încetarea statutului deşeurilor, responsabilitatea extinsă a producătorului, derogarea de la împărţirea responsabilităţii financiare şi măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deşeuri.

Prin urmare, Comisia Europeană a decis să trimită scrisori oficiale de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele constatate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeană ar putea decide să emită un aviz motivat.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...