FSLI: Ministerul Finanţelor întârzie plata salariilor în învăţământ cu o săptămână

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că angajaţii din educaţie vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie.
Economica.net - joi, 09 ian. 2014, 08:45
FSLI: Ministerul Finanţelor întârzie plata salariilor în învăţământ cu o săptămână

Potrivit FSLI, Ministerul Finanţelor Publice a emis în decembrie 2013 un ordin pentru punerea în aplicare a OU 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare. Actul normativ trebuie pus în practică începând din 1 ianuarie 2014, în condiţiile în care Trezoreriile judeţene nu au o logistică adaptată noilor cerinţe, iar serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile de învăţământ au foarte mult de muncă pentru întocmirea documentelor care stau la baza plăţii salariilor.

Preşedintele FSLI, Simion Hancescu, a spus că „victimele acestei măsuri prost aplicate” sunt, în primul rând, salariaţii din învăţământ, care vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână.

„Având în vedere că noile cerinţe impuse de MFP implică calculul salariilor pe cicluri de învăţământ, serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate pentru că sunt foarte multe cadre didactice care predau la două sau trei cicluri de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal, şi salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat”, a mai spus Simion Hancescu, citat în comunicat.

Potrivit liderului FSLI, nu trebuie omis nici faptul că mulţi dintre salariaţii din educaţie au rate la bănci, iar întârzierea achitării acestora înseamnă penalizări, „pe care nu le plăteşte Guvernul”.

Preşedintele FSLI consideră că Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să facă această schimbare treptat, astfel încât personalul din învăţământ să nu aibă de suferit.

„Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice trebuie să găsească urgent o soluţie, pentru ca plata salariilor să fie făcută în cel mai scurt timp”, a mai spus Hancescu.

El a precizat că plata salariilor în învăţământ ar fi trebuit să înceapă din 5 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...