Isărescu: În plan extern problema Tezaurului evacuat la Moscova a rămas în mare parte necunoscută

În plan extern, chiar la nivelul decidenţilor europeni, problema tezaurului evacuat la Moscova a rămas în mare parte necunoscută, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la simpozionul "Tezaurul României evacuat la Moscova - un drept de creanţă mai vechi de un secol".
AGERPRES - lun, 20 nov. 2023, 15:13
Isărescu: În plan extern problema Tezaurului evacuat la Moscova a rămas în mare parte necunoscută

„Trebuie să ne gândim la ce vom face în viitor. Proiectele noastre de viitor pornesc de la constatarea că, în plan extern, chiar la nivelul decidenţilor europeni, problema Tezaurului evacuat la Moscova a rămas în mare parte necunoscută. În circuitul public din sănătate, atât cel ştiinţific, cât şi în cel al literaturii de popularizare, nu există lucrări în limbi de circulaţie internaţională dedicate acestei teme, iar istoricii şi specialiştii în ştiinţe juridice români nu au abordat în străinătate această problematică”, a spus Mugur Isărescu.

El a declarat că un prim pas va fi sprijinirea demersurilor europarlamentarului Eugen Tomac în direcţia informării membrilor Parlamentului European şi a internaţionalizării problematicii tezaurului.

„Ne propunem totodată să contribuim la reuşita evenimentelor care se vor organiza în viitorul apropiat, din câte înţelegem în cadrul Parlamentului European, atât cu experienţa specialiştilor noştri, cât şi cu lucrările în limba engleză prezentate şi dezbătute la BNR. Se cuvine să omagiem pe cei care, timp de trei decenii, au ţinut sus steagul recuperării Tezaurului României, cu toate că n-am fost mereu încurajaţi. Drept recunoştinţă pentru eforturile şi dedicaţia lor în acest domeniu, le oferim un exemplar din moneda de argint 100 de ani de la încheierea unificării monetare, cu promisiunea că, dacă vom recupera aurul, vom oferi şi o monedă de aur”, a spus Mugur Isărescu.

El a menţionat pe cei care au ţinut sus steagul recuperării Tezaurului evacuat la Moscova: Ioan Scurtu, primul copreşedinte al Comisiei Româno-Ruse din anii 2004 – 2012, Ioan Aurel Pop, copreşedinte al Comisiei Româno-Ruse între anii 2012 – 2018, Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, copreşedinte actual al Comisiei Comune Româno-Ruse, Mircea Geoană, ministrul de externe al României, care a semnat în anul 2003 documentele în baza cărora s-a constituit Comisia Comună Româno-Rusă, Victor Gavrilescu, primul co-secretar al Comisiei Române Comune Româno-Ruse, director Ministerul Afacerilor Externe, Alina Oroşan, actualul co-secretar al Comisiei Române-Ruse, director Ministerul Afacerilor Externe, Eugen Tomac, europarlamentar, Mihai Gribincea, fostul ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti, actualmente consilier strategic de strategie la Banca Naţională a României, Ilie Şchipor – istoric militar, Dorin Matei, redactor şef al Revistei Magazin Istoric.

De asemenea, guvernatorul BNR a anunţat că anul acesta se împlinesc, în decembrie, 107 ani de la evacuarea la Moscova a Tezarului României.

„Începând din anul 1991, Banca Naţională a României a pus consecvent în aplicare o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă şi externă a problematicii Tezaurului trimis la Moscova şi apoi sechestrat de Uniunea Sovietică. În acest an ne-am propus organizarea a mai multor evenimente prin care să reafirmăm, mai ales în plan internaţional, că România are un drept creanţă deplin valabil din punct de vedere istoric şi juridic asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916-1917”, a afirmat guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...