Italia a vândut 314,9 milioane de acţiuni la preţul de 2,92 euro per titlu, a anunţat luni Ministerul de Finanţe. La Bursa de la Milano, acţiunile Monte Paschi au închis luni la 3,07 euro, scrie Agerpres.
Mărimea ofertei a fost majorată de la nivelul prevăzut iniţial, o participaţie de 20%, datorită cererii solide, au informat autorităţile de la Roma. În urma tranzacţiei de luni, participaţia statului italian la Banca Monte dei Paschi di Siena SpA scade la 39%.
Italia a putut naţionaliza Monte Paschi în 2017, cu condiţia de a o reprivatiza în 2021, apoi termenul limită a fost extins până în 2024.
Înfiinţată în 1472, Monte Paschi s-a confruntat mulţi ani cu dificultăţi financiare. Prima dată, banca a fost salvată în 2009, apoi nu a mai reuşit să înregistreze câştiguri semnificative.
Vânzarea justifică progresele înregistrate pentru curăţarea bilanţurilor băncilor italiene, care a contribuit la decizia neaşteptată de vineri a agenţiei de evaluare financiară Moody’s de a îmbunătăţi la stabilă perspectiva ratingului datoriei Italiei.
După ce a salvat de la faliment Monte dei Paschi di Siena în 2017, în schimbul a 5,4 miliarde de euro, Trezoreria italiană a promis că îşi va reduce participaţia de 64% până la mijlocul lui 2022, cel mai târziu. Discuţiile dintre autorităţile italiene şi UniCredit cu privire la o posibilă preluare a Monte dei Paschi di Siena s-au încheiat anul trecut fără un acord.