În data de 9 decembrie 2013, compania AXN Europe Limited a notificat CNA privind completarea portofoliul AXN din România cu televiziunea AXN HD, începând din 19 decembrie 2013.
Compania nu a precizat dacă a încheiat deja contracte cu operatori de cablu şi/ sau DTH din România pentru difuzarea AXN HD.
În cazul radiodifuzorilor licenţiaţi în alte ţări, CNA doar ia act de notificările de retransmisie pe teritoriul României.
Televiziunea AXN HD emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.
Compania AXN Europe Limited este parte a Sony Pictures Television (SPT) Networks.
SPT Networks este prezent pe piaţa a audiovizualului din România prin AXN (televiziune tematică de filme), AXN White (televiziune de filme şi seriale – dedicată publicului preponderent feminin), AXN Black (televiziune de filme şi seriale – dedicată publicului preponderent masculin), AXN Spin (televiziune dedicată tinerilor), AXN Player (player online) şi AXN Now (serviciul video on-demand).