Investitorii au retras în 24 de ore aproape un miliard de dolari din Binance, după ce platforma cripto a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu justiția americană

Investitorii în platforma Binance s-au grăbit să retragă aproximativ 956 de milioane de dolari în ultimele 24 de ore, a raportat miercuri firma de date Nansen, la o zi după ce șeful celei mai mari burse cripto din lume, Changpeng Zhao, a demisionat și a pledat vinovat pentru încălcarea legilor americane împotriva spălării banilor, informează Reuters.
Cristian Negrei - mie, 22 nov. 2023, 20:34
Investitorii au retras în 24 de ore aproape un miliard de dolari din Binance, după ce platforma cripto a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu justiția americană

Acordul de recunoaștere a vinovăției, prin care Binance va plăti o amendă de 4,3 miliarde de dolari pentru a fi închisă ancheta împotriva sa care durează de cinci ani de zile, a ridicat întrebări cu privire la viitorul celui mai mare schimb de criptomonede din lume și marchează încă o lovitură puternică pentru o ondustrie afectată de numeroase scandaluri. Zhao a fost înlocuit de Richard Teng, un director senior al Binance care s-a alăturat companiei în 2021.

Binance era suspectată că a încălcat legile americane împotriva spălării banilor și a sancțiunilor, și nu a raportat peste 100.000 de tranzacții suspecte cu organizații pe care SUA le-au descris drept grupuri teroriste, inclusiv Hamas, Al Qaeda și Statul Islamic din Irak și Siria, au declarat autoritățile.

Datele Nansen nu includ fluxurile de bitcoin, dar semnalează totuși că știrile de marți i-au zguduit pe unii clienți ai bursei. Cu toate acestea, există peste 65 de miliarde de dolari active rămase pe platformă, conform datelor Nansen.

„Binance a înregistrat ieșiri semnificative de la anunț, dar în raport cu deținerile totale, este destul de mic”, au spus analiștii Nansen, citați de Reuters.

Investitorii au retras aproximativ 1,43 de miliarde de dolari de la bursa criptografică și de la filiala sa din SUA în iunie, după ce Comisia de Valori Mobiliare din SUA (SEC) a dat în judecată companiile.

Binance nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters. Zhao, care locuiește în Dubai, s-a înfățișat în fața unui tribunal din Seattle marți, unde și-a expus pledoaria.

El a fost de acord să plătească o amendă de 50 de milioane de dolari și riscă o pedeapsă maximă de închisoare de 18 luni, conform directivelor federale. Nu a fost imediat clar cât de mult timp de închisoare cere Departamentul de Justiție, dar în baza acordului de pledoarie al lui Zhao, el a fost de acord să nu conteste nicio sentință până la această lungime. Oficialii agenției nu au răspuns apelurilor agenției Reuters pentru a face comentarii.

Changpeng Zhao a acceptat să se prezinte la o audiere a tribunalului în 23 februarie 2024 la Seattle, și a depus o garanție de 175 de milioane de dolari și alte 15 milioane de dolari deținute într-un cont fiduciar, potrivit unui dosar al instanței. El a fost de acord să se întoarcă în Statele Unite cu 14 zile înainte de condamnare.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...