Marile bănci americane au avut profituri record în 2013, în pofida amenzilor

Profitul cumulat înregistrat anul trecut de primele şase bănci americane a atins cel mai ridicat nivel de după 2006, chiar dacă băncile au alocat peste 18 miliarde de dolari pentru a face faţă acuzaţiilor că au încălcat legea sau i-au înşelat pe investitori, transmite Boloomberg.
Economica.net - joi, 09 ian. 2014, 21:42
Marile bănci americane au avut profituri record în 2013, în pofida amenzilor

Creşterea pieţei bursiere, reducerea costurilor şi diminuarea creditelor neperformante au făcut ca profitul net cumulat al celor mai mari şase bănci americane să crească anul trecut cu 21%, până la 74,1 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg.

Doar în 2006, în perioada de vârf a bulei imobiliare americane, au înregistrat marile bănci americane profituri mai mari, de 84,6 miliarde de dolari. Dacă nu ar fi fost plătite amenzi anul trecut, profitul record din 2006 ar fi fost depăşit.

‘Costurile legate de acţiunile în justiţie au afectat în mod serios rezultatele pe 2013 şi cred că vor rămâne la un nivel ridicat şi în perioada următoare’, a declarat Jason Goldberg, analist la Barclays Plc.

‘Băncile vor încerca să treacă o mare parte din costuri în rezultatele anuale pentru a avea o povară mai mică în 2014’, a adăugat Goldberg.

Marile bănci de pe Wall Street urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pentru trimestrul patru 2013 începând cu data de 14 ianuarie. JPMorgan şi Wells Fargo & Co., primele bănci care vor comunica rezultatele pe 2013, vor arăta care a fost impactul acţiunilor demarate de autorităţile americane asupra giganţilor de pe Wall Street.

În primele nouă luni ale anului trecut, cheltuielile cu litigiile ale celor şase bănci au crescut cu 76%, până la 18,7 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel de după 2008. În plus, costurile au crescut la toate băncile, exceptând Wells Fargo, unde au scăzut cu 1,2%, până la 413 milioane de dolari, şi Morgan Stanley, unde au scăzut cu 14%, până la 211 milioane de dolari.

JPMorgan Chase & Co., cea mai mare bancă americană în funcţie de active, a alocat 11,1 miliarde de dolari pentru litigii şi costuri legale în primele nouă luni ale anului trecut, comparativ cu 4,8 miliarde de dolari pentru Bank of America Corp. şi 1,4 miliarde de dolari în cazul Citigroup Inc.

În prezent, băncile din SUA şi Europa plătesc pentru greşelile din trecut, inclusiv vânzarea incorectă de obligaţiuni ipotecare în SUA, creşterea ratei dobânzilor şi tranzacţii riscante de genul celor făcute de traderii de la JPMorgan în afacerea ‘London Whale’.

 

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...