Agroland a înregistrat venituri de 250,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2023, în scădere cu 2%. Profitul însă a crescut cu 61%

Grupul Agroland Business System raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare în valoare de 250,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2023, în scădere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, rezultatul operațional din primele nouă luni ale anului s-a ridicat la 11,1 milioane de lei, o majorare cu 61% față de perioada comparabilă din 2022, în timp ce profitul net a fost de 4,9 milioane de lei, o apreciere de 38% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.
Ion Dobreanu - vin, 24 nov. 2023, 19:29
Agroland a înregistrat venituri de 250,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2023, în scădere cu 2%. Profitul însă a crescut cu 61%

„În ciuda provocărilor, vom fi profitabili anul acesta, și asta într-un context în care am continuat să efectuăm investiții semnificative în capacitățile noastre de producție. Având în vedere că efectele negative ale anului agricol nefavorabil se extind și pe alte segmente precum grădinăritul hobby, impactul asupra vânzărilor noastre, combinat cu volatilitatea de pe piața alimentară demonstrează rezistența modelului nostru de afaceri. Am continuat să efectuăm investiții care ne ajută să mărim marjele în viitor datorită propriei noastre linii de produse, care va avea un impact pozitiv asupra profitului și a sezonalității afacerii noastre, prin introducerea produselor de bază pe tot parcursul anului, precum ouăle și furajele. Cu toate acestea, având în vedere aceste vremuri tulburi, pentru anul acesta am fost nevoiți să efectuăm o nouă rectificare a bugetul de venituri și cheltuieli. În consecință, estimăm că vom încheia 2023 cu vânzări nete la nivel consolidat de 289,1 milioane de lei, EBITDA de 19,7 milioane de lei și un profit net de 6,1 milioane de lei”, a declarat Horia Cardoș (foto), fondator și CEO al Agroland Business System.

În primele nouă luni din 2023, cifra de afaceri s-a ridicat la 249,9 milioane de lei, o creștere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022. Aceasta este alcătuită, în principal, din vânzările de furaje și concentrate, care au ajuns la 82,1 milioane de lei, în scădere cu 6% comparativ cu primele nouă luni din 2022, cauzată de diminuarea prețurilor acestei categorii, volumele rămânând pe o ușoară pantă ascendentă. Vânzările de inputuri agricole (rezultate generate de Agroland Agribusiness) au scăzut cu 8%, până la 52 de milioane de lei, având în vedere lichiditatea scăzută a fermierilor, ca urmare a secetei și a prețurilor reduse la cereale.

Vânzările de pui de o zi au continuat evoluția pozitivă, înregistrând un avans de 3%, până la 50,5 milioane de lei. Vânzările de produse food, care reprezintă vânzarea ouălor de consum, au înregistrat cea mai mare creștere absolută, ajungând la 20,7 milioane de lei, o majorare cu 93% comparativ cu primele nouă luni din 2022, pe fondul creșterii capacității de producție de la Mihăilești.

În ceea ce privește dezvoltarea Agroland, în luna noiembrie a acestui an, compania a pus în funcțiune o fabrică de hrană pentru animale de companie. Societatea produce hrană pentru animale de companie sub brandul propriu, A-Pet-It pentru pisici și Pamax pentru câini. În prezent, compania dispune de o capacitate lunară de a produce 300 de tone de mâncare pentru animale de companie, ceea ce se transpune în venituri lunare de aproximativ 0,8 milioane de lei și cu un impact pozitiv de aproximativ 10 milioane de lei în venituri pe parcursul unui an, începând cu 2024.

O altă dezvoltare realizată de către companie este diversificarea produselor obținute la Fabrica de Furaje Ișalnița. Anul acesta Agroland a început din acest an să producă hrana pentru iepuri și își propune ca anul viitor să ajungă la o cotă de 75% din această piață de nișă, în prezent, hrana este disponibilă doar prin rețeaua proprie și online, dar începând de anul viitor, Agroland va avea opțiunea de a introduce marca proprie și în magazine deținute de alți retaileri.

La fabrica din Caransebeș, compania a introdus o nouă linie de ambalare, iar acum ambalează premixuri pentru toate tipurile de animale de fermă. Obiectivul operațional este de a se axa pe acoperirea unei game variate de produse din diferite categorii, deoarece deținerea propriei unități de producție contribuie la creșterea marjelor, transformând astfel Agroland dintr-un retailer într-un producător cu cea mai mare amprentă de unități de vânzare din România.

Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG, având o capitalizare de piață de aproximativ 109 milioane de lei. La sfârșitul primelor nouă luni din 2023, Grupul Agroland opera 234 de magazine, dintre care 22 erau magazine MEGA.

Despre Agroland Business System

Compania a fost fondată în anul 2009 la Timișoara de către antreprenorul Horia Cardoș și astăzi operează o rețea de peste 230 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. De asemenea, compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu. Agroland este activă și în zona de tehnologie prin AgTech TM by Agroland, primul program complet de incubare din România care stimulează și susține inovația în agricultură.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...