Skoda vrea să lanseze un model nou sau îmbunătăţit la fiecare şase luni, până în 2016

Skoda, divizia din Cehia a Volkswagen (VW), intenţionează să lanseze un model nou sau îmbunătăţit la fiecare şase luni, până în 2016, pentru a contribui la obiectivul grupului german de a deveni lider mondial în funcţie de vânzări, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 15:38
Skoda vrea să lanseze un model nou sau îmbunătăţit la fiecare şase luni, până în 2016

Livrările Skoda au urcat în decembrie cu 5,8% faţă de intervalul similar din 2012, la 70.000 de vehicule, susţinute de o creştere de 52% înregistrată în cazul gamei Octavia, se arată într-un comunicat al companiei din Cehia.

Pe ansamblul anului trecut, livrările au scăzut cu 2%, la 920.800 de vehicule, afectate de declinul pieţei europene şi tranziţia la producţia de noi modele, în primul semestru.

„Gama atractivă de modele, fluxul pozitiv al comenzilor primite şi îmbunătăţirea perspectivelor pieţelor auto europene ne dau încredere pentru 2014”, a declarat directorul general al Skoda, Winfried Vahland.

Skoda se extinde în China, care a devenit cea mai mare piaţă a brandului, şi în alte economii aflate în dezvoltare, pentru a compensa condiţiile dificile din Europa.

Planul de dezvoltare al Skoda face parte din obiectivul VW de a depăşi General Motors şi Toyota Motor, ca cel mai mare producător auto la nivel mondial în funcţie de vânzări, până în 2018.

Noile versiuni ale Octavia, care au început să intre în showroom-uri în noiembrie 2012, au contribuit la creşterea vânzărilor Skoda în Europa cu 3,1%, în 2013, cu un avans de 18% în decembrie. Livrările au urcat cu 2,9% în Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa, şi cu 24% în Marea Britanie.

Vânzările în Europa de Est ale Skoda s-au contractat anul trecut cu 8,5%, cu un declin de 12% în Rusia. Livrările în China au coborât cu 3,7%.

Noua Octavia a fost lansată în Rusia în a doua jumătate a lui 2013 şi va fi introdusă în China la începutul acestui an, potrivit companiei. Sedanul compact Rapid va intra la vânzare în Rusia în primul semestru.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...