Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere, investitorii analizând datele din Statele Unite referitoare la scăderea ratei şomajului, în pofida faptului că angajările au scăzut în decembrie, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 18:57
Acţiunile europene au închis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,4%, iar pe ansamblul săptămânii cu 0,7%. Volumul tranzacţiilor, pe ansamblul săptămânii, a fost cu 15% mai mare decât media ultimelor 12 luni.

„Investitorii vor să vadă redresarea economiei americane, dar nu prea mult. Ei apreciază declinul ratei şomajului, dar dacă angajările vor continua să scadă, atunci Rezerva Federală nu va accelera retragerea măsurilor de stimulare”, a spus Jacques Porta, manager de fonduri la compania Ofi Gestion Privee în Paris.

Departamentul american al Muncii a anunţat că rata şomajului a scăzut de la 7% în noiembrie la 6,7% în decembrie, minimul începând cu octombrie 2008, în contextul încetinirii înfiinţării de noi slujbe şi ieşirii de pe piaţa muncii a unui număr mare de persoane.

Angajatorii americani au creat 74.000 de locuri de muncă în decembrie, după 241.000 în luna precedentă. Analiştii anticipau înfiinţarea a 197.000 de posturi.

Indicii naţionali au urcat pe 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,7%, iar DAX al bursei din Franlfurt şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,6%.

Acţiunile producătorului elveţian de ceasuri Swatch au crescut cu 3,6%, compania anunţând că veniturile au avansat cu 8,3% anul trecut. Swatch va raporta rezultatele financiare din 2013 în luna februarie.

Titlurile Metro au crescut cu 2,8%, iar Deutsche Lufthansa cu 8,9%.

În Franţa, acţiunile producătorului de materiale de construcţii Saint-Gobain au urcat cu 3,1%, iar titlurile producătorului de ţevi Vallourec cu 3%, în urma datelor privind creşterea producţiei industriale a Franţei cu 1,3%, în noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...