“Ministerul Energiei este interesat să identifice potențiale proiecte de investiții de modernizare/realizare capacități noi de producere în cogenerare sau trigenerare de înaltă eficiență, a energiei termice/răcire și electrice, pentru finanțare din Fondul pentru modernizare. Investiția contribuie la obiectivul Uniunii pentru climă 2030 și la obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050”, arată anunțul.
“Soluțiile tehnice pentru realizarea/ modernizarea unităților de producție a energiei termice și electrice în cogenerare/trigenerare de înaltă eficiență sau producției energiei termice, electrice și frigului în trigenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate sau autoconsum pot asigura utilizarea în amestec a gazului natural cu gaze regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv biomasă, energie geotermală, hidrogen verde, hidrogen regenerabil (hydrogen readiness) și altele, oferind centralelor posibilitatea să atingă pe durata ciclului de viață economică, pragul de maximum 270g CO2 eq/Kwhe.
În acest sens, se solicită celor interesați transmiterea de expresii de interes, conform Fișei de proiect prezentată în anexa la acest anunț”, mai arată Miniserul Energiei.
Ministerul Energiei așteaptă expresiile de interes din partea potențialilor investitori până pe 10 decembrie