UNIQA a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 90,3 milioane de euro în primele nouă luni din 2023, în creștere cu 9%

Companiile UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de Viață au raportat pentru primele nouă luni din 2024 că au înregistrat prime brute subscrise în valoare totală de 90,3 milioane de euro conform evidențelor statutare, cu 9% peste cele din aceeași perioadă a anului trecut.
Ion Dobreanu - mar, 28 nov. 2023, 17:22
UNIQA a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 90,3 milioane de euro în primele nouă luni din 2023, în creștere cu 9%

UNIQA a continuat să își dezvolte activitatea pe segmentele de asigurări non-auto și de viață, în acord cu direcțiile strategice asumate. Profitul statutar înainte de impozitare înregistrat de ambele companii UNIQA în primele nouă luni din 2023 este de 6 milioane de euro.

La finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an, numărul clientilor UNIQA a fost cu peste 10% mai mare față de primele nouă luni din 2022. Dinamica cea mai relevantă a fost înregistrată în rândul clienților de asigurări pentru locuință, aceștia fiind cu 20% mai mulți în portofoliul UNIQA, potrivit situației de la finalul lunii septembrie 2023, comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut.

Pe segmentul de asigurări non-auto, UNIQA a înregistrat un volum al vânzărilor de 44 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de cel raportat la finalul trimestrului al treilea din 2022.

UNIQA a continuat să își dezvolte portofoliul de asigurări pentru companii, păstrând în focus nevoile existente la nivelul activităților din mediul de business, susținând continuitatea și dezvoltarea afacerilor din România prin programe de asigurare specifice, în funcție de varietatea domeniilor și industriilor. Datorită acestei poziționări, UNIQA a marcat creșteri semnificative, de două cifre procentuale, ale vânzărilor în zona asigurărilor tehnice (+36%), precum și pe segmentul soluțiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii, unde avansul a fost de 16% în primele nouă luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, asigurările de răspunderi, care dețin o pondere semnificativă în portofoliul de soluții adresate companiilor, au generat un volum de vânzări în creștere de 9%, potrivit rezultatelor raportate de UNIQA la finalul trimestrului al treilea din acest an.

Asigurările facultative de locuință au continuat să se dezvolte în portofoliul UNIQA, astfel încât nivelul vânzărilor pe acest segment, în primele nouăluni din 2023, a fost cu 24% peste cel de anul trecut, pentru același interval de referință.

La această dinamică au contribuit măsurile aplicate consecvent de companie pentru îmbunătățirea experienței clienților la achiziția asigurărilor pentru locuință. Un exemplu relevant este accesul la semnătura electronică, care, pe de o parte, optimizează fluxul de vânzare si, pe de altă parte, încurajează un comportament bazat pe grija față de mediu.

Și asigurările pentru călătorie au păstrat dinamica ascendentă, UNIQA raportând vânzări în creștere cu 28% pe acest segment, la finalul celui de-al treilea trimestru din 2023, comparativ cu intervalul similar din 2022. Alături de varietatea riscurilor acoperite de asigurarea de călătorie, modul facil în care poate fi achiziționată, online, cu ajutorul consultantului digital ANA, sau din platforma digitală MyUNIQA, reflectă preocuparea UNIQA de a răspunde la nevoile clienților, păstrând în atenție calitatea experienței oferită acestora.

Portofoliul de asigurari de sănătate al UNIQA a continuat, de asemenea, să se dezvolte, obținând un avans semnificativ în primele nouă luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut. Compania oferă soluții competitive de asigurari de sănătate individuale și asigurari de sănătate pentru companii, aliniate cerințelor din piață în ceea ce privește protecția financiară în cazul evenimentelor neprevăzute care pot afecta sănătatea, pentru a contribui la o viață mai bună și mai sigură.

„Suntem alături de clienții noștri, asumându-ne rolul de partener responsabil și activ în viața comunității din care facem parte. Continuăm să ne dezvoltăm activitatea, construind un parcurs stabil și solid din punct de vedere financiar. Clienții au încredere că soluțiile de protecție oferite de UNIQA sunt cele potrivite pentru planurile pe care le au în viața de zi cu zi sau pentru bunăstarea și continuitatea afacerilor pe care le dezvoltă. Iar acest lucru se vede în ritmul de creștere, peste nivelul pieței, înregistrat de asigurările de locuință, cele de sănătate, precum și de soluțiile dedicate întreprinderilor mici și mijlocii. Rămânem atenți la nevoile clienților noștri și ale mediului din care facem parte și dorim să contribuim la o viață mai bună, într-o societate mai bine protejată din punct de vedere financiar și mai pregătită pentru viitor”, a declarat Paul Cazacu (foto), președinte Directorat – CEO UNIQA Asigurări.

Volumul primelor brute subscrise de UNIQA din vânzarea asigurărilor de viață în primele nouă luni din 2023 s-a situat la nivelul de 26,2 milioane de euro, în creștere cu 14% față de cel înregistrat la finalul trimestrului trei din 2022. Acest avans a fost susținut, în special, de vânzările asigurărilor de viață tradiționale și ale celor asociate produselor de creditare.

“Asigurările de viață reprezintă un act de responsabilitate din partea asiguratului, atât pentru protejarea sa, cât și a familiei, în caz de evenimente neprevăzute. Suntem mândri de faptul că un număr tot mai mare de clienți aleg asigurările de viață de la UNIQA, iar vânzarile pe acest segment au înregistrat creșteri peste media pieței. Interesul arătat de clienții noștri ne motivează să lucrăm constant pentru a contura cele mai bune soluții, să diversificăm continuu produsele de asigurare și să îmbunătățim serviciile oferite, pentru a contribui la o viață mai bună pentru aceștia și familiile lor”, a precizat Mihaela Stroia, președinte Directorat – CEO UNIQA Asigurări de Viață.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...