Jumătate dintre autorii furturilor comise la metroul din Londra ar fi români, susţine Daily Mail

Jumătate dintre autorii condamnaţi ai furturilor comise la metroul din Londra sunt imigranţi români, arată cifre furnizate de Poliţia transporturilor din Marea Britanie, relatează Daily Mail, pe fondul polemicilor privind eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari.
Economica.net - sâm, 11 ian. 2014, 16:54
Jumătate dintre autorii furturilor comise la metroul din Londra ar fi români, susţine Daily Mail

Potrivit datelor oficiale, la metroul londonez au fost înregistrate 5.280 de cazuri de furt în perioada 1 noiembrie 2012 – 31 octombrie 2013. După toate aceste cazuri, doar 170 de persoane au fost condamnate, notează Daily Mail, subliniind că 52 la sută dintre autorii furturilor care au fost condamnaţi sunt români.

Pe locul al doilea sunt britanicii, urmaţi de imigranţi din Jamaica, Slovacia, Algeria, Letonia, Somalia şi Bulgaria.

Cu toate acestea, autorităţile dau asigurări că rata infracţionalităţii în sistemul de transporturi este foarte redusă. „Riscul de a fi victima unei infracţiuni în timpul călătoriilor în sistemul public de transport este cel mai mic de până acum”, afirmă Phil Hufton, un reprezentant al Poliţiei metroului londonez.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...