S-a terminat “Electric Up”. Peste 1.800 de contracte de finanțare au fost semnate, 1.500 de beneficiari au fost deja plătiți. O nouă ediție, la anul

Ministrul Energiei a anunțat încheierea etapei de implementare a proiectelor finanțate prin Programul Electric Up. Peste 1500 de beneficiari au fost deja plătiți, iar valoarea contractelor se ridică la aproape 480 milioane lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Mihai Nicuţ - mie, 29 nov. 2023, 22:42
S-a terminat “Electric Up”. Peste 1.800 de contracte de finanțare au fost semnate, 1.500 de beneficiari au fost deja plătiți. O nouă ediție, la anul

Sebastian Burduja menționează, în atenția beneficiarilor Programului de finanțare Electric Up, că a fost încheiată etapa de implementare a proiectelor. Din totalul de 1839 de contracte de finanțare au fost implementate peste 1500 de proiecte cu o valoare totală de aproape 480  milioane lei.

„În ultimele 3 luni de zile am accelerat procesul de implementare a proiectelor și de finanțare a contractelor depuse în cadrul  Electric Up. S-au depus eforturi susținute din partea echipei Ministerului Energiei pentru a putea definitiva dosarele de decont. Am lucrat împreună inclusiv în weekenduri pe acest program, dar iată că se văd și rezultatele. Din totalul de 1839 contracte de finanțare, au fost implementate peste 1500 proiecte cu o valoare totală de aproape 480 milioane lei. Lista proiectelor plătite în baza cererilor și a dosarelor de decont depuse va fi publică pe site-ul ministerului în zilele următoare,” a transmis ministrul Sebastian Burduja.

“Următoarea etapă a proiectului este cea de monitorizare și în acest sens atragem atenția beneficiarilor să asigure funcționarea tuturor echipamentelor instalate la parametri tehnici asumați prin proiect și să răspundă obligațiilor contractuale prevăzute în această etapă. În alte condiții autoritatea va aplica măsuri de recuperare a finanțării”, se mai arată în comunicat.

La începutul anului viitor se lansează apelul Electric UP 2

„Deja pregătim programul Electric Up 2, pe care îl vom demara la începutul anului viitor. Vom mări capacitatea instalată și vom îmbunătăți substanțial condițiile de finanțare, venind în sprijinul nevoilor operatorilor economici,” a mai anunțat ministrul Sebastian Burduja.

Prin Programul Electric-Up se acordă un ajutor de minimis întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HoReCa, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Finanţarea acordată în cadrul programului este destinată instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

 

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...