Circa 29.000 de migranţi au ajuns în Marea Britanie în acest an traversând Canalul Mânecii

Aproximativ 29.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni pentru a ajunge în Marea Britanie de la începutul acestui an, comparativ cu 44.000 în aceeaşi perioadă din 2022, au anunţat luni autorităţile franceze, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 10:23
Circa 29.000 de migranţi au ajuns în Marea Britanie în acest an traversând Canalul Mânecii

Prefectul delegat pentru apărare şi securitate al zonei de nord a Franţei, Louis-Xavier Thirode, a declarat că numărul persoanelor care au reuşit să traverseze Canalul Mânecii către coastele Angliei a scăzut cu 35% faţă de anul trecut.

”Traversarea Canalului Mânecii şi a Mării Nordului este extrem de lucrativă, există un trafic ce permite realizarea de profituri substanţiale întrucât investiţia este minimă şi profitul este maxim”, a adăugat Thirode.

Potrivit acestuia, aproximativ 300 de călăuze care îi treceau pe migranţi în Anglia folosind mici ambarcaţiuni au fost arestate în acest an. Aceste călăuze sunt extrem de inventive pentru a ocoli acţiunile autorităţilor şi găsesc în special locuri de plecare care nu sunt supravegheate foarte bine, a explicat oficialitatea franceză.

”Aceste reţele prosperă. Creşterea ajutorului britanic şi mobilizarea constantă a forţelor de ordine ne dau speranţe că aceste rezultate bune vor continua şi anul viitor”, a subliniat Louis-Xavier Thirode.

Conform prefecturii maritime pentru Canalul Mânecii, opt persoane care încercau să ajungă în Regatul Unit au murit pe mare de la începutul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...