Grecia: Deflaţia s-a atenuat în decembrie, dar se menţine aproape de nivelul record

Preţurile de consum au scăzut în Grecia pentru a zecea lună consecutiv, însă rata deflaţiei s-a atenuat în decembrie, faţă de nivelul record înregistrat în noiembrie, a anunţat Oficiul central de Statistică (ELSTAT), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 09:44
Grecia: Deflaţia s-a atenuat în decembrie, dar se menţine aproape de nivelul record

Şomajul record, reducerea salariilor şi declinul economiei au dus la scăderea continuă a preţurilor, făcând economia mai competitivă, dar ameninţând eforturile Greciei de a-şi ţine sub control datoria, consideră analiştii.

Luna trecută, preţurile de consum au scăzut în ritm anual la 1,7%, după ce s-au redus la 2,9% în noiembrie, când s-a înregistrat cea mai accentuată rată de deflaţie raportată de la publicarea acestor date, în 1960. Economiştii se aşteptau la un declin de 2,2%.

Scăderea preţurilor este văzută de creditorii internaţionali ai Greciei ca un mijloc de a face companiile elene mai competitive peste hotare şi de a proteja consumatorii, ale căror venituri s-au redus drastic.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut uşor în luna decembrie 2013, până la 0,8%, de la nivelul de 0,9% înregistrat în luna noiembrie, arată o estimare preliminară publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Luna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit în jos estimările privind rata inflaţiei în zona euro pentru 2013 şi 2014, până la 1,4% şi, respectiv, 1,1%. În plus, potrivit primelor sale prognoze pentru 2015, media inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze la 1,3%, sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

Conform FMI, preţurile de consum în Grecia vor rămâne pe termen mediu sub rata medie a inflaţiei din zona euro.

Deflaţia, o scădere cronică a preţurilor, afectează întreaga economie, deoarece consumatorii evită să facă achiziţii în aşteptarea unor noi reduceri de preţuri, ceea ce afectează cererea şi forţează companiile să-şi reducă cheltuielile şi angajările, creând astfel un efect în spirală.

Grecia, care în 2010 a devenit prima ţară din zona euro care a cerut ajutor extern, nu reuşeşte să revină pe creştere, chiar dacă a primit două pachete de asistenţă financiară totalizând 240 de miliarde de euro (318 miliarde de dolari) şi o reducere a datoriei de circa 100 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...