La o întâlnire cu jurnaliştii, înaintea unei reuniuni importante a miniştrilor europeni de Finanţe la care se intenţionează ajungerea la un acord cu privire la modificarea regulilor fiscale UE, Le Maire a spus că pentru autorităţile de la Paris capacitatea de a menţine investiţiile este „o linie roşie”, scrie Agerpres.
„Cred că Franţa a făcut paşii necesari spre Germania pentru a ajunge la un compromis, suntem de acord în proporţie de 90%. Singura problemă care rămâne deschisă între Franţa şi Germania este ce facem cu procedura de deficit excesiv”, a precizat Bruno Le Maire.
Regulile fiscale, denumite oficial Pactul de Stabilitate şi Creştere, cer guvernelor să menţină deficitele bugetare sub 3% din PIB şi datoria publică sub 60% din PIB. Conform regulilor, atunci când o ţară depăşeşte pragul de deficit, ea trebuie să reducă, în fiecare an, deficitul cu 0,5% din PIB în termeni structurali, până când acesta va reveni sub pragul de 3% din PIB. Această obligaţie poartă denumirea de „procedură de deficit excesiv”.
Franţa vrea o reducere anuală mai mică a deficitului dacă un guvern face reforme şi investeşte, în conformitate cu un plan pe patru ani care ar urma să fie negociat cu Comisia Europeană.
„Suntem ferm convinşi că, în cei patru ani ai procedurii de deficit excesiv, este esenţial să fie menţinute stimulentele pentru a încuraja investiţiile şi reformele structurale prin introducerea unei flexibilităţi care ar putea fi de 0,2 puncte pe an. Acesta este singurul lucru care împiedică Franţa şi Germania să ajungă la un acord”, a spus Bruno Le Maire. „Acest principiu este o linie roşie”, a adăugat oficialul francez.
Discuţiile care vor avea loc joi seara şi vineri între miniştrii europeni ai Finanţelor sunt ultima etapă în procesul de revizuire a regulilor fiscale UE, suspendate din 2020 din cauza pandemiei de COVID-19 şi crizei energetice.
Miniştrii vor să adapteze regulile fiscale la realitatea post-pandemie a datoriilor publice ridicate şi necesităţii investiţiilor publice pentru a combate schimbările climatice.