Cursul a urcat spre 4,53 lei/euro la finalul sesiunii

Cotaţiile monedei naţionale au urcat treptat până la 4,53 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare, într-o piaţă cu volume de transfer reduse, potrivit dealerilor.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 15:29
Cursul a urcat spre 4,53 lei/euro la finalul sesiunii

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,5290 – 4,5310 lei/euro, cu aproape un ban peste nivelurile de la aceeaşi oră de luni, de 4,5205 – 4,5215 lei/euro.

La debutul şedinţei de marţi, euro a fost tranzacţionat la 4,5230 lei, iar pe parcrsul zilei cotaţiile au urcat treptat. Maximul zilei a fost de 4,5325 lei/euro.

Rata de schimb leu/euro a scăzut luni pe piaţa interbancară cu aproximativ 2 bani, spre 4,52 lei/euro. Leul s-a întărit, astfel, cu peste 0,4% faţă de euro, revenind uşor după ce joi şi vineri a coborât cu 1% şi cotaţiile au urcat pe piață până la 4,5480 lei/euro.

Deprecierea de joi şi vineri a venit după ce guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că moneda naţională ar trebui să scadă după reducerea dobânzii de politică monetară şi a rezervelor minime obligatorii la lei, dar „se teme” că acest lucru nu se va întâmpla.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă cu 1,06 bani mai redus, de 4,5260 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,5366 lei/euro.

Leul s-a întărit marţi şi în raport cu dolarul american, paritatea coborând la 3,3092 unităţi.

Totodată, a scăzut rata de schimb leu/franc elveţian, la 3,6694 unităţi.

Dobânzile afişate marţi dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 0,55% – 1,05% pe an, aproape de nivelurile de luni de 0,58% – 1,08% pe an. Acestea sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt mai mari decât dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 0,75% pe an.

Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână sunt de 0,63-068% pe an, uşor mai jos decât în şedinţa anterioară, când au fost la 0,68% – 1,18% pe an.

Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, este de 1,99% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...