Nielsen: Prețurile produselor marcă privată au crescut accelerat față de branduri. Volumele totale continuă să scadă pe fondul inflației

Vânzările în volum de produse de larg consum au continuat să scadă, pentru al șaselea trimestru consecutiv,atât în hypermarketuri cât și și în comerțul tradițional, pe fondul unui cost ridicat de trai. Eficiența promoțiilor este în scădere, iar mărcile private ale retailerilor, deși câștigă cotă de piață, scad și ele în volum. Prețurile acestor produse s-au mărit în 2023.
Alina Stanciu - mar, 12 dec. 2023, 10:30
Nielsen: Prețurile produselor marcă privată au crescut accelerat față de branduri. Volumele totale continuă să scadă pe fondul inflației

Din al doilea trimestru al lui 2022, volumele de produse de larg consum din magazine, fie ele moderne sau tradiționale, continuă să scadă raportat la perioada similară a anului anterior, arată un ultim raport al companiei de cercetare de piață NielsenIQ (NIQ).

Trendul este însă mai puțin accentuat, astfel că în Q3 2023 față de Q3 2022, volumele s-au diminuat cu 1,3%, față de minus 1,9% în Q2 sau 4,7% în primul trimestru al acestui an.

Creșterile de preț continuă și ele, dar într-un ritm diminuat, cu un plus de 14,6%  în Q3 2023 vs Q3 2022. În semestrul doi, prețurile s-au majorat cu 19,3% față de perioada similară a anului trecut, în vreme ce primul trimestru a adus scumpiri, în medie, de 23,1%, un record al ultimilor ani.

„Consumatorii se confruntă, încă o dată, cu un sezon de sărbători marcat de un cost de trăi ridicat. Cu toate că există o decelerare a ratei inflației în sectorul de bunuri de larg consum, acest lucru nu duce, totuși, la o reducere a cheltuielilor cu produsele alimentare. Această tendința este reflectată în datele recent publicate de NielsenIQ (NIQ), care arată că sectorul de FMCG se confruntă în continuare cu o scădere de volume manifestată mai ales în hypermarketuri și în comerțul tradițional (-5.4%, respectiv -4.0% în volum, în ultimele 12 luni, față de cele 12 luni precedente)”, spun anali;tii Nielsen.

Coroborând creșterea prețurilor cu volumele ușor diminuate, reiese un plus al pieței FMCG de 16,2% în Q3 2023,față de perioada similară a anului trecut, cu o cotă valorică a alimentelor de 54% ( plus 16,3% față de perioada similară a anului trecut). Urmează băuturile non-alcoolice, cu o cotă de 18% din total FMCG ( plus 18% față de anul trecut), produsele nealimentare și băuturile alcoolice fiecare cu 14% din piață, în condițiile în care tranzacțiile cu produsele non-alimentare s-au majorat în valoare  cu 15,3%, iar cele alcoolice cu 14,2%.

Mărcile private, tot mai scumpe. Au ajuns la o cotă de 18,5% din piață

O practică utilizată de români pentru a gestiona bugetele gospodăriei a fost cumpărarea produselor marcă privată, ridicând, astfel, cota de piață a acestor produse (18,5% în Q3 2023). Principala categorie este cea de carne, ce reprezintă 10% din totalul mărcilor private vândute în România. În acest an, însă, prețurile produselor marcă privată au crescut accelerat față de branduri, 75% dintre categoriile de produse private label au înregistrat creșteri în valoare în primele nouă luni din 2023, în timp ce doar 48% dintre produsele private label au crescut și în volum.

Cât despre promoții, studiu Nielsen evidențiază că eficiența acestora este în scădere, pentru toate industriile. Aceasta deși principalele segmente ale pieței de FMCG au avut un număr mai ridicat de promoții în Q3 2023 (comparativ cu Q3 2022).

De asemenea, numărul de tranzacții a înregistrat o creștere importantă, în special pentru supermarketuri, ceea ce indică o tendința a românilor de a face cumpărături mai frecvent, încercând astfel să mențînă valoarea totală a coșului sub control.

Majoritatea consumatorilor intenționează să adopte și alte măsuri pentru a face economii, chiar și în timpul sezonului de sărbători. Conform ultimului val al studiului Consumer Outlook realizat de NIQ în luna august, 55% dintre consumatorii globali vor cumpără doar produsele de care au nevoie, pentru a evita risipă, în timp ce 17% dintre cei ce plănuiesc să cheltuiască mai puțîn de sărbători vor înlocui cadourile cumpărate cu opțiuni făcute în casă.

“Consumatorii globali prioritizează cheltuielile cu casă, lucru ce influențează bugetele alocate pentru socializare sau întâlniri în afară gospodăriei. Cheltuielile sunt redirecționate de la achiziții discreționare mari, în afară casei, către unele limitate, din cauza bugetelor reduse rămase după plata utilităților și a alimentelor. Orice răsfăț este gestionat în mod calculat”, explică Iulia Pencea, Director General al NIQ România.

Pencea menționează, de asemenea, că mai multe tendințe au devenit evidente în timpul sezonului de sărbători din ultimii ani, în special în contextul inflaționist, ce a prezentat provocări pentru familiile care doresc să se răsfețe cu cheltuieli extravagante. Pornind de la studiul Mid-Year Consumer Outlook, se pot identifica o serie de tendințe emergente:

  • Tendința 1: 57% dintre consumatorii globali intervievați de NIQ spun că vor fi în aceeași situație financiară sau chiar într-una mai proastă până la finalul anului. Că rezultat, 84% sunt pregătiți să cheltuiască mai puțîn, aceeași suma sau chiar deloc pentru întâlniri sau evenimente în perioada sărbătorilor.
  • Tendința 2: Aproximativ 18% dintre respondenți planifică totuși să își mărească cheltuielile cu întâlnirile sau celebrarile în acest an. Această poate fi o oportunitate pentru companiile de FMCG, deoarece majoritatea (58%) dintre cei care intenționează să cheltuiască mai mult pentru socializare intenționează să o facă comparând ingrediente premium și de calitate, pentru divertisment și întâlniri acasă.
  • Tendința 3: Datele recente ale retailerilor și declarațiile consmatorilor sugerează un posibil punct forțe pentru mărcile private în timpul sărbătorilor, lucru ce va intensifica competiția între brandurile consacrate și produsele marca proprie.
  • Tendința 4: Ne putem aștepta să vedem mai mulți consumatori comparând produse online pentru mesele și întâlnirile de sărbători din acest sezon. Acest lucru se poate datora faptului că opțiunile din magazine nu se îmbunătățesc, iar interesul este în continuare crescut pentru găsirea celor mai bune oferte, ceea ce poate stimula vânzările din mediul online. Și în România, canalul de e-commerce a atins un vârf în Q3 2023.

„Consumatorii se adaptează multiplelor schimbări prin modelarea tiparelor de consum în perioada sărbătorilor de iarnă. Tendințe precum pregătirea cu mult timp în avans pentru sărbători, atitudinea diferită față de cadouri și o conștientizare crescută asupra rolului personal în evitarea risipei de resurse și a acumulării deșeurilor apar că răspuns pentru aceste provocări. Retailerii și producătorii din segmentul de FMCG se confruntă cu o combinație de optimism selectiv și cheltuieli calculate. Este esențial, în acest context, ca toate companiile implicate să evalueze strategic creșterea promoțiilor de sărbători, pentru a optimiza eficientă omnichannel. Această abordare proactivă este vitală pentru a proteja cota de piață și profitabilitatea, atunci când cererea de sărbători va încetini”, mai spun analiștii Nielsen.

NIQ, liderul mondial în cercetarea de piață, are operațiuni în peste 100 de țări.

NIQ a fost înființat în 1923 și este o companie din portofoliul Advent Internațional. Pentru mai multe informații, vizitați NIQ.co

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...