Românii care muncesc în UE sau într-un stat care aparţine Spaţiului Economic European au dreptul să primească din partea statului în care s-au stabilit beneficii familiale pentru copiii lor – alocaţie de stat pentru copii şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, potrivit Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 883/2004, au explicat pentru ECONOMICA.NET oficialii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
În 2013, peste 44.000 de imigranţi români au solicitat indemnizaţii pentru copii autorităţilor statelor în care s-au stabilit. Numărul românilor care muncesc într-un stat european şi care au solicitat în 2013 indemnizaţiile la care aveau dreptul a crescut cu peste 13.000 de persoane faţă de valoarea înregistrată în anul 2012.
Germania conduce clasamentul statelor europene în care muncesc cei mai mulţi imigranţi români care au solicitat indemnizaţii pentru copii anul trecut. Peste 13.000 de români care muncesc în Germania au cerut autorităţilor germane beneficii familiale, în cursul anului trecut.
Mai puţin de 600 de români care muncesc în Marea Britanie au cerut indemnizaţii pentru copii autorităţilor britanice, în 2013.
Iată clasamentul statelor europene în care muncesc cei mai mulţi imigranţi români care şi-au cerut beneficiile familiale cuvenite, în ultimii doi ani, comunicat de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) pentru ECONOMICA.NET.
Nr. crt. |
Stat european |
Numărul românilor imigranţi care au solicitat indemnizaţii în 2013 |
Numărul românilor imigranţi care au solicitat indemnizaţii în 2012 |
1 |
Germania |
13.375 |
6.579 |
2 |
Italia |
13.002 |
10.917 |
3 |
Austria |
9.345 |
7.036 |
4 |
Belgia |
2.506 |
2.300 |
5 |
Norvegia |
883 |
475 |
6 | Spania |
761 |
285 |
7 | Irlanda |
726 |
383 |
8 | Ungaria |
650 |
612 |
9 | Marea Britanie | 581 | 516 |
10 | Elveţia | 503 | 304 |
11 | Cipru |
417 |
297 |
12 |
Franţa |
368 |
259 |
13 | Danemarca |
219 |
243 |
14 | Olanda |
210 |
186 |
15 | Suedia | 205 | 87 |
16 | Grecia |
111 |
36 |
17 |
Luxemburg |
108 | 116 |
18 | Finlanda |
68 |
56 |
19 | Cehia |
51 |
25 |
20 | Portugalia |
17 |
9 |
21 |
Slovacia |
13 |
8 |
22 |
Polonia |
10 | 2 |
23 | Bulgaria | 7 | 0 |
24 | Malta | 6 | 2 |
25 | Slovenia | 4 | 5 |
26 | Estonia | 2 | 3 |
27 | Letonia | 2 | 2 |
28 | Lituania | 0 | 0 |
29 | Croaţia | 0 | 0 |
30 | Total |
44.144 |
30.743 |
Sursă: informaţii obţinute de Economica.net de la ANPIS.
Notă: informaţiile prezentate în acest articol se referă doar la imigranţii români care muncesc într-un stat european. Pentru limpiditate, iterăm că nu am luat în calcul aici imigranţii inactivi care locuiesc în Europa.