Sprijin masiv pentru începerea negocierilor de aderare ale Ucrainei la UE. Totuși, alte trei țări se alătură lui Viktor Orban care se opune, se anunță discuții lungi

Premierul ungar Viktor Orban şi-a reiterat joi opoziţia faţă de începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, diminuând speranţele că ar putea fi convins să se răzgândească de liderii UE, care şi-au exprimat încă o dată în număr mare sprijinul faţă de statul aflat în război cu Rusia, relatează dpa citată de Agerpres. 
AGERPRES - joi, 14 dec. 2023, 18:18
Sprijin masiv pentru începerea negocierilor de aderare ale Ucrainei la UE. Totuși, alte trei țări se alătură lui Viktor Orban care se opune, se anunță discuții lungi

„Nu există niciun motiv să negociem acum aderarea Ucrainei”, le-a spus Orban jurnaliştilor pe marginea summitului UE la Bruxelles.

„Am stabilit şapte precondiţii şi chiar conform evaluării Comisiei (Europene) trei din şapte nu au fost îndeplinite”, a adăugat el.

„Trebuie să revenim mai târziu asupra chestiunii, când precondiţiile vor fi îndeplinite de ucraineni”, a mai spus Orban.

Executivul UE a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în noiembrie în pofida acestor neajunsuri. Ucraina a promis să implementeze reformele nerezolvate în următoarele luni.

Liderii UE trebuie să decidă în unanimitate în privinţa declanşării negocierilor de aderare cu Kievul şi asupra unui ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, căruia Orban i se opune de asemenea.

Mulţi lideri europeni şi-au exprimat sprijinul puternic pentru Ucraina la sosirea la summitul UE.

Consensul în favoarea Ucrainei ar fi „un semn foarte important” pentru Kiev şi Moscova, a spus cancelarul german Olaf Scholz.

„Este important să fie trimis un un semn clar de sprijin. Un semn îndreptat către cetăţenii curajoşi din Ucraina care îşi apără ţara”, a afirmat Scholz.

„Un semnal care este îndreptat şi către preşedintele rus, care trebuie să ştie că nu poate conta pe slăbirea sprijinului UE şi al statelor ei membre pentru Ucraina”, a adăugat cancelarul german.

Premierul olandez Mark Rutte a spus că Kievul merită declanşarea negocierilor de aderare la UE.

„Ucraina a făcut foarte mari eforturi pentru a face acest pas pe timp de război, un război pe care îl luptă şi pentru noi”, a spus el.

O decizie pozitivă asupra pachetului de ajutor de 50 de miliarde de euro este de asemenea crucial, a spus Rutte, în condiţiile în care ajutorul american pentru SUA este blocat de Congresul SUA.

Premierul estonian Kaja Kallas a atras atenţia că negocierile de aderare durează de obicei mai mulţi ani, motiv pentru care decizia de a începe negocierile nu ar trebui întârziată.

Ucraina şi alte state UE aspirante la aderare au depus „un efort imens în ultimele luni şi trebuie cu adevărat să aplaud toată munca făcută”, a spus premierul belgian Alexander De Croo.

Legate de începerea negocierilor de aderare cu Kievul, sunt posibile decizii similare şi pentru Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, notează dpa.

Liderii UE se pregătesc de negocieri lungi la reuniune, care este planificată să dureze două zile, dar care ar putea intra în prelungiri. „Mi-am pus în bagaje multe cămăşi, va dura atâta timp cât va fi necesar”, a declarat ministrul finlandez Petteri Orpo.

„Este important să reuşim să facem posibil pachetul financiar pentru Ucraina, creând astfel baza pentru ca Ucraina să continue rezistenţa împotriva agresiunii ruse”, a subliniat Olaf Scholz.

Potrivit Euractiv, oficialii UE au început să caute o soluţie alternativă la ideea de a oferi sprijinul financiar pentru Ucraina din bugetul UE dacă aceasta va pica.

„Dacă bugetul UE nu este aprobat acum, vom găsi o cale de a acoperi perioada până când va fi sau vom face acest lucru bilateral, cu participarea a 25 sau 26 de state”, a declarat un diplomat european citat de portalul de ştiri europene.

Un alt diplomat a declarat tot sub protecţia anonimatului că „există alte instrumente financiare, vehicule concepute special, asistenţă macrofinanciară”.

Totuşi, un instrument de finanţare în afara bugetului UE ar putea fi utilizat numai un an, ar fi mai scump şi ar necesita mai mult timp pentru a fi pus pe picioare, au avertizat oficiali ai UE înainte de summit.

„Nu ar trebui să amânăm decizia. Are implicaţii enorme asupra economiei. Ucraina are nevoie de fluxuri enorme pentru a-şi ţine economia în viaţă”, a declarat liderul lituanian Gitas Nauseda.

Unii lideri UE au afirmat că deblocarea sumei de 10,2 miliarde de euro pentru Ungaria din fondurile blocate nu reprezintă o monedă de negociere cu Viktor Orban.

„Momentul nu este bun. Pentru că impresia este că acesta e un stimulent pentru Ungaria pentru a susţine anumite poziţii şi chiar ar putea să funcţioneze, dar nu este cazul”, a spus premierul irlandez Leo Varadkar.

Poziţia sa a fost susţinută de premierul belgian Alexander De Croo, care a spus că nu vrea să intre într-un „anumit tip de logică de bazar în care schimbăm un lucru pentru celălalt”.

„Discuţia este despre securitatea Ucrainei, a-i furniza sprijin militar şi financiar”, a mai spus De Croo.

Orban nu este singurul lider ezitant în privinţa declanşării negocierilor cu Ucraina, a declarat un diplomat european de rang înalt pentru Euractiv, menţionând printre ţările care au exprimat rezerve Slovacia, Austria şi Italia.

Austria conduce un grup de ţări care sunt favorabile deschiderii negocierilor de aderare cu Bosnia-Herţegovina, care însă nu a îndeplinit criteriile necesare, potrivit Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...