„Pe fonduri europene, suntem între 10 – 15 din reţeaua principală, iar per total între 45 – 50. O să avem toate datele în primele zile ale anului 2024. Pentru 2024 sunt mult mai optimist, pentru că pentru multe din tronsoanele care au început pe fonduri europene s-au depăşit multe obstacole fie de proiectare, fie birocratice, fie de proprietate care nu au putut să fie prevăzute la momentul acela”, a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei.
Nicuşor Dan a menţionat că, pentru a asigura căldură în apartamente, trebuie reparată reţeaua de termoficare, dar şi sursele de producţie. Potrivit primarului, până în 2021, municipalitatea avea o contribuţie medie de 700 – 900 de milioane de lei pentru termie, iar în 2022 şi 2023 suma a crescut la două miliarde de lei anual.
„În ultimele două săptămâni am avut trei momente cu afectarea multor blocuri. Două ni s-au datorat, au fost avarii pe reţeaua noastră, iar una s-a datorat ELCEN-ului, pentru că a fost o avarie la CET Grozăveşti şi nu s-a mai putut furniza agent termic. Ritmul în care schimbăm reţeaua, chiar dacă ne-am dori să fie mai rapid, este totuşi de trei ori mai rapid decât în mandatul anterior. În ceea ce priveşte ELCEN, prin faptul că Primăria Capitalei a plătit două miliarde de lei (pentru subvenţii – n.r.) anul acesta şi anul trecut, faţă de 700 – 800 de milioane de lei, cât era în anii precedenţi, în sfârşit ELCEN, care a ieşit din insolvenţă acum un an, poate să acceseze fonduri europene. Inclusiv capacităţile de producţie pot să fie modernizate”, a explicat primarul general al Capitalei.
În contextul în care ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat recent că Termoenergetica are o datorie de 700 de milioane de lei la ELCEN, Nicuşor Dan a precizat că banii vor fi achitaţi.
„Nu se pune problema să lipsim de finanţare nici transportul public, nici termia. Pe acea datorie de care vorbim, am alocat în urmă cu câteva luni 400 de milioane de lei, printr-o recunoaştere parţială de pierderi. În şedinţa de Consiliu General pe care o s-o avem în 21 decembrie, joia viitoare, o să mai propunem un proiect de hotărâre prin care să mai recunoaştem pierderi de aproximativ 250 de milioane de lei, pe care o să îi plătim. Deci, o să ne ducem undeva la 650 – 700 de milioane de lei pierderi, pe care CGMB le recunoaşte şi Primăria le plăteşte”, a precizat Nicuşor Dan