Protejarea băncilor va fi în centrul planului de reformă al premierului Cameron pentru tratatul UE

Protejarea centrului financiar londonez va fi baza planului premierului David Cameron în privinţa reformării Tratatului Lisabona, afirmă ministrul de Finanţe George Osborne, care consideră că în lipsa schimbărilor ţările non-euro vor trebui să opteze între adoptarea monedei unice şi ieşirea din UE.
Economica.net - mie, 15 ian. 2014, 19:35
Protejarea băncilor va fi în centrul planului de reformă al premierului Cameron pentru tratatul UE

Osborne a transmis, la o conferinţă de la Londra, un avertisment ferm că Marea Britanie va părăsi blocul comunitar dacă nu vor fi convenite schimbări de amploare, într-unul din cele mai importante discursuri ale sale pe tema Europei, relatează The Guardian.

El a spus că tratatul de la Lisabona trebuie modificat pentru a preveni ca statele din zona euro să impună Marii Britanii legislaţia în domeniul serviciilor financiare.

Pentru ca mesajul său să fie receptat de partenerii din UE, Osborne a avertizat că eşecul modificării legislaţiei ar determina Marea Britanie să iasă din Uniune, întrucât ar trebui să aleagă între un exit şi intrarea în zona euro.

„Consider că nu este în interesul nimănui ca Marea Britanie să ajungă în situaţia de a opta între aderarea la euro şi ieşirea din UE. Nu dorim să intrăm în zona euro”, a afirmat ministrul la conferinţa organizată de institutul de cercetări Open Europe.

Osborne a arătat că din 2016 zona euro va avea suficiente voturi, conform tratatului de la Lisabona, pentru a aproba reglementări destinate serviciilor financiare care să fie aplicate la nivelul întregii UE, inclusiv în cele 10 state membre din afara uniunii monetare.

Avertizând că grupul euro a început deja să discute, privat, directive UE, ministrul a spus că dacă ţările non-euro nu îşi vor putea proteja interesele colective, atunci vor fi nevoite să opteze între adoptarea monedei unice, ceea ce Marea Britanie nu doreşte, şi ieşirea din Uniune.

„Europa are nevoie urgentă de reformă economice. Integrarea zonei euro este necesară, pentru supravieţuirea monedei unice, dar protejarea legală a drepturilor membrilor din afara uniunii monetare este absolut necesară, pentru a menţine piaţa unică şi a face posibil ca Marea Britanie să rămână în UE.

Osborne a continuat spunând că statele membre favorabile unei abordări economice liberale trebuie să aibă posibilitatea să o promoveze la fel cum cei cu o viziune diferită vor să introducă taxa pe tranzacţiile financiare.

„Dacă unora le este permisă o cooperare mai strânsă pentru adoptarea unor idei costisitoare şi distrugătoare de locuri de muncă, cum este taxa pe tranzacţiile financiare, de ce să nu ne gândim şi la idei de creare de locuri de muncă”, s-a întrebat Osborne.

El a mai spus că este clar ce vrea poporul britanic şi anume refuzul ideii că UE trebuie luată aşa cum este, că trebuie să existe o singură măsură pentru toată lumea, că schimbarea este imposibilă, iar reforma este condamnată.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze ca urmare a unei dispute comerciale cu OMV
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările ...
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, a declarat vineri cancelarul în exerciţiu, Karl Nehammer, după ce compania......
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în ...
Impact Developer & Contractor S.A., primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri ...
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Cu 10,7 milioane de turişti străini care au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie 2024, ţara a înregistrat ...
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments înregistrează un profit brut de 68,42 de milioane de lei, respectiv 85% din profitul prevăzut ...