Germania prelungeşte controalele la frontierele cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia pentru a combate migraţia

Germania a prelungit vineri cu trei luni controalele în interiorul Schengen la frontierele cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia pentru a combate astfel migraţia ilegală şi activităţile traficanţilor, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 17:04
Germania prelungeşte controalele la frontierele cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia pentru a combate migraţia

Astfel de controale au fost instituite de Germania şi la graniţa cu Austria, unde sunt în vigoare până pe 11 mai 2024.

În urma deciziei de prelungire a controalelor, poliţia germană va putea desfăşura în continuare „într-o manieră flexibilă toată gama de măsuri” fixe şi mobile la frontierele cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia, a declarat ministrul de interne german Nancy Faeser.

Ea a apreciat că aceste măsuri dau rezultate. „Lupta împotriva afacerilor fără scrupule ale traficanţilor, care pun în pericol vieţi omeneşti, are succes”, de la jumătatea lunii octombrie fiind arestaţi de autorităţile germane circa 340 de traficanţi în urma controalelor în interiorul graniţelor Schengen, a precizat titulara Internelor. Mai mult, a adăugat ea, numărul intrărilor neautorizate ale migranţilor în Germania a scăzut de la peste 20.000 în octombrie la aproximativ 7.300 în noiembrie.

De la începutul acestui an în Germania au pătruns circa 119.000 de migranţi clandestini, faţă de aproximativ 92.000 anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în operare trimestrul viitor
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în ...
Shikun and Binui Energy a anunțat alimentarea cu succes cu energie electrică a transformatorului parcului fotovoltaic de 70 MW de la Satu Mare. Centrala fotovoltaică va începe să livreze energie......
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest ...
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...